„O lege i-a dat, o altă lege i-a luat!”

Așa a început drama unei adolescente, în vârstă de 16 ani din Apața: tatăl natural a preferat să o părăsească pe mama tinerei, înainte ca fetița să se nască, iar după ce a împlinit un an, mama a decedat.
După ce a rămas fără părinți, micuța a crescut în mai multe case de copii, pe care și le amintește cu nostalgie. Primii trei ani de viață și i-a petrecut la Leagănul din Brașov, după care a fost transferată la Casa de copii  din Codlea, unde a stat până la vârsta de opt ani, apoi, timp de doi ani a stat la Casa de copii din Dacia, după care a fost trimisă la Centrul Floare de Colț din Făgăraș . „Copilărie ca a mea să nu mai aibă nimeni. Nu mai vreau să-mi aduc aminte de nimic”, mărturișeste  adolescenta. În tot acest timp, nu a fost căutată de nici o rudă și nici nu a fost cerută spre adopție de o familie din România.

Un copil deprimat
Tânăra a fost descoperită de Azota Popescu, președintele Asociației Catharsis, în ziua de 1 Iunie 2003, cu ocazia unor donații făcute de voluntarii americani. „Era retrasă într-un colțișor, nu vorbea cu nimeni, nu s-a bucurat de vizita americanilor și nici de cadourile primite. Nu răspundea întrebărilor adresate de noi și privea numai în jos. Era un copil deprimat”, își amintește Popescu. Ea s-a declarat surprinsă că un copil de nouă ani nu vorbește, nu se bucură, nu zâmbește, nu comunică. „Parcă era surdo-mută. Am vorbit cu directorul centrului, cu educatoarea și cu medicul. Le-am cerut informații despre trecutul copilului și am înțeles imediat că trebuie făcut ceva  special și important pentru acest copil: să-i găsim o familie! O familie de asistent maternal”, mai spune Azota Popescu.

Ar fi avut o șansă
A doua zi, Asociația Catharsis a solicitat Direcției pentru Protectia Copilului să aprobe, în regim de urgență, plasamentul  fetiței  într-o familie brașoveană și integrarea ei în programul de socializare al asociației. „Copilul, pe atunci în vârstă de nouă ani, era de etnie rromă, motiv pentru care găsirea unui asistent maternal a fost un adevărat calvar. Mai mult de șase luni am încercat în stânga și-n dreapta, am promis susținere financiară, cheltuieli suplimentare, sprijin didactic, dar nimeni nu acceptat”, mai declară Popescu. Ea a precizat că, într-un final salvarea a venit de la Comitetul Român pentru Adopții care, în baza Legii nr.347 din 2002 privind regimul juridic al adopției, a  aprobat, în decembrie 2003, cererea  de adopție internațională depunsă de o familie din Italia. „A fost singura familie, din sutele care aveau cerere de adopție în România, care a vrut s-o adopte pe copilă. Procedura era pe rol și  încuviințarea adopției i-ar fi asigurat micuței exact ceea ce îi trebuia: o familie, o mamă care s-o iubească, să-i umple golurile sufletești și un tată care să-i asigure siguranța în viață. Dar n-a fost așa! Ceea ce ce a primit prin Legea 347 din 2002, i-a fost luat în februarie 2004, prin Moratoriul impus adopțiilor internaționale, de către Emma Nicholson, pe atunci raportorul Parlamentului European, pentru România”, a continuat președintele Catharsis. Ulterior, adopțiile internaționale au fost blocate de Legea nr. 273 din 2004 privind regimul juridic al adopțiilor.
De altfel, astfel de situații au determinat-o pe Azota Popescu să demareze, pe data de 1 iunie 2010, o campanie de strângere de semnături, prin care se dorește modificarea legistației, astfel încât adopțiile internaționale să fie deblocate, iar copiilor respinși de familiile românești să li se ofere șansa unei vieți normale.