O femeie din Valcele are o sora in Bulgaria, una in Iugoslavia, una in Australia, iar fratele i-a murit in Rusia

In 1940, Mussolini a vrut sa cotropeasca Grecia, dar elenii s-au opus. Un an mai tarziu, Hitler a intrat in Atena. In 1945, marele razboi s-a incheiat. A izbucnit insa un razboi civil, mult mai cumplit. Luptele dintre grecii sprijiniti de occident si cei pro-sovietici, partizanii, s-au extins pe intreg teritoriul tarii. Pentru a fi feriti de furia dezlantuita a adultilor, copiii erau dusi in alte tari, in tabere de refugiati. Hristina Papakarafilo, acum Cristina Cuciulatean, o femeie din Valcele, a fost unul dintre copiii deportati.

Deportata la Sinaia
Hristina Papakarofilo s-a nascut in 1937, in satul Kota, o localitate mica din nord-vestul Greciei. „Aveam 10 ani cand a inceput razboiul. Tata si doi frati au plecat pe front. Am ramas acasa cu mama, surorile si un frate care era prea mic sa mearga la lupta. Cand au inceput bombardamentele, am fost nevoiti sa dormim prin tuneluri, apoi ne-am adapostit in scoala din sat. Intr-o noapte au venit niste rusi in civil, le-au spus parintilor ca vor lua copiii si ii vor duce departe de razboi. Eram vreo 200 de copiii in sat. Ne-au dus pe toti in padure, ne-au incarcat in camioane si ne-au dus in Iugoslavia”, povesteste Cristina. Copiii au locuit cateva saptamani intr-o cazarma parasita. Apoi au fost despartiti. Sora Cristinei a plecat spre Albania, iar baiatul a ramas in Iugoslavia.
„Fratele meu se imbolnavise si a trebuit sa-l lasam acolo, la spital. Eu nu stiam unde ma vor duce”, spune femeia. Dupa o calatorie lunga cu trenul, fetita nascuta in Grecia s-a trezit in Sinaia. A locuit intr-o baraca. S-a imprietenit cu o alta grecoaica, Ianula, care era cu cativa ani mai mare. Cu timpul, au invatat sa vorbeasca limba romana. Dupa cateva luni, fetele au plecat la o scoala din Satu Mare. Acolo au stat la internat. Cand a venit vremea sa mearga la liceu, Cristina a plecat la Barlad.

Dansul care i-a schimbat viata
Dupa terminarea primului an de liceu, Cristina si Ianula au fost trimise intr-o tabara la Valcele. Aici era o comunitate greceasca, care isi ajuta compatriotii deportati. „Eram unele dintre cele mai bune eleve. Drept rasplata, am fost trimise in aceasta excursie. Aici erau mai multi greci, care ne-au platit tabara. In seara de Revelion, fetele se bucurau ca au fost chemate la un bal, in sat. Eu nu voiam sa merg. Eram o fire mai retrasa”, isi aminteste Cristina. In cele din urma, Ianula a reusit s-o convinga sa mearga la bal. Chiar daca statea aproape ascunsa intr-un colt, a fost invitata imediat la dans. „Primul baiat cu care am dansat este acum sotul meu. Dansul acela mi-a hotarat viata. Am stat mult de vorba in seara aceea. Mi-a spus ca ma place si ca vrea sa ma ia de nevasta. Asa am ajuns sa ma stabilesc la Valcele”, explica femeia.

Muncitoare la Tractorul
Cand a fost ceruta in casatorie, Cristina avea doar 15 ani. A fost nevoita sa-si abandoneze studiile. Acum regreta ca nu s-a intors la Barlad pentru a-si termina scoala. Foarte curand, Cristina a fost parasita si de prietena ei. Aceasta s-a maritat cu un grec pe care l-a cunoscut la Valcele si a plecat din Romania. „Dupa casatorie, mi-am dat seama cat de mult s-a schimbat viata mea. Pe nesimtite, am ajuns un om cu responsabiltati. Trebuia sa am grija de casa. Apoi au aparut copiii. N-am mai avut deloc timp de mine”, spune femeia. Dupa ce copiii au mai crescut, s-a angajat la Sfantu Gheorghe, la un atelier de croitorie. Apoi a facut naveta la Brasov. „Mi-am schimbat locul de munca pentru a castiga ceva mai mult. M-am angajat la uzina Tractorul de unde am si iesit la pensie”, spune Cristina.

Intalniri in Bulgaria
In primii ani petrecuti in Romania, Cristina n-a avut nici o veste legata de familia ei. Comunitatea greceasca din Valcele a ajutat-o sa ia legatura cu parintii. Amandoi reusisera sa scape cu viata din razboi. Fratii Cristinei se imprastiasera prin toate colturile lumii.
„Un frate a murit pe front, altul a ajuns in Rusia. A murit acolo fara sa apuc sa-l mai vad. Surorile se stabilisera una in Bulgaria, alta in Iugoslavia si a treia in Australia. Am reusit sa-mi vad de cateva ori parintii, inainte ca acestia sa moara. Pe vremea lui Ceausescu se organizau niste intalniri intre greci, in Bulgaria. Acolo am fost de mai multe ori. Pe tata l-am vazut o singura data. A murit in 1973. Cu mama m-am mai intalnit pana in 1981, cand a murit si ea. Si ei i-a fost foarte greu, departe de copii”, povesteste grecoaica din Valcele. Dupa revolutie, a fost vizitata de una dintre surori.

Cutia cu pamant grecesc
De cativa ani, grecoaica din Valcele se simte foarte singura. Cei doi copii au crescut si au problemele lor. Cristina trebaluieste toata ziua prin gospodarie. Are o pensie foarte mica, care de-abia ii ajunge pentru medicamente. In fiecare seara se aseaza pe fotoliu si priveste cu nostalgie un tablou de pe perete. Pictura este primita de la sora ei din Australia si infatiseaza satul natal al Cristinei. „Incerc sa-mi aduc aminte de casa parinteasca, de scoala unde am invatat, de pamantul pe care m-am nascut. Pana nu demult, am fost ocupata cu grijile vietii. N-am avut timp sa ma gandesc la trecut. Dar mereu am avut sentimentul ca-mi lipseste ceva. Nu-mi explicam ce, dar acum stiu. Ma macina dorul de locurile copilariei”, spune, cu ochii in lacrimi, Cristina.
Acum, la batranete, femeia regreta ca a ajuns in Romania. „Am avut o soarta cruda. Dar n-am avut ce sa fac. Viata e grea atunci cand esti departe de cei dragi. Cel mai mult regret ca n-am ajuns sa vad locul in care m-am nascut” Acum cativa ani, o cunostinta care a fost in excursie in Grecia i-a adus o cutiuta cu pamant grecesc. E cea mai de pret avere pe care o are femeia acum. „Plang in fiecare noapte. Stiu ca n-am cum sa-mi indeplinesc ultima dorinta: sa ajung sa-mi vad casa, scoala si pamantul”, spune Cristina, strangand in mana o pereche de papuci traditionali grecesti. E singurul obiect care o mai leaga de viata ei dinainte.

Razboi fraticid
Prin pactul de la Yalta, Grecia trebuia sa intre, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sub administratie britanica. Puterea urma sa fie detinuta de guvernul care se refugiase pe durata ocupatiei fasciste din Egipt. Cu acest lucru nu a fost de acord „guvernul din munti”, partizani care au luptat impotriva nazistilor. In 1945, la Varkeza, s-a incercat realizarea unui guvern de uniune nationala. Taberele nu s-a inteles, izbucnind razboiul civil. Lupta dintre grecii fideli britanicilor si partizanii sprijiniti de liderii comunisti Stalin si Tito s-a incheiat pe 16 octombrie 1949, cu infrangerea gherilelor comuniste.

250 de greci in Brasov
Dupa razboi, comunitatea greceasca din Valcele era destul de numeroasa. Cu timpul insa, grecii au parasit Romania. Cristina a ramas ultima grecoaica din Valcele. In Brasov, comunitatea elena s-a infiintat in 1990. In prezent, numara aproximativ 250 de membri. Numarul grecilor care locuiesc in Brasov a fost dublu in trecut, aproximativ 500. Multi dintre acestia au fost partizani in razboiul civil. In 1975, premierul Constantin Karamanlis i-a amnistiat pe luptatorii comunisti si majoritatea s-au repatriat.