Texpert

O familie de brașoveni se luptă pentru ca băiatul lor să ajungă normal

  • article_265529_1.jpg
 

În urmă cu patru ani, Ionela Ștefania Rădulescu dădea naștere unui băiețel: Ștefan-Vasile Rădulescu. Sarcina decursese aparent fără probleme, iar mămica nu anticipa ce avea să o aștepte, însă imediat diagnosticul medicilor i-au șocat pe părinți: sindrom plurimalformativ.
Imediat după naștere, piciorul stâng și mâna dreapta i-au fost puse în ghips, iar recuperarea a început din a 5-a zi de viață a copilului și a urmat un șir interminabil de investigații medicale. „După controlul neurologic de la Tg. Mureș, dr. Rodica Mera ne-a spus: «Ștefan poate fi un copil normal, trebuie doar să vă puneți serios și hotărâți pe treabă». De atunci am început lupta împotriva bolilor”, a declarat mama micuțului.
Până la 6 luni lui Ștefan i s-a schimbat periodic ghipsul, i se masau membrele pentru a reduce malformațiile, însă, în afară de a mânca, a dormi, și a plânge, copilul nu făcea nimic. „Neurologul ne-a recomandat atunci stoparea gipsării și introducerea kinetoterapiei. După câteva zile de ședințe intensive de Vojta, Ștefănut a început să ducă jucării la guriță, să ridice câte un picioruș”, ne-a povestit Ionela. Au mai urmat luni de tratamente, însă fără rezultate semnificative, motiv pentru care în perioada martie-aprilie 2008, copilul a fost dus la o clinică din Ucraina. Au urmat alte perioade de tratament și, la 2 ani și jumătate, copilul a început să meargă singur.
„A mai rămas visul de a-l auzi vorbind! Are deja 4 ani și un pic și nu spune decât «mama», «ou», «baba» și câteva onomatopee”, a spus mama copilului.

Tratamente costisitoare
Părinții sunt convinși că micuțul poate deveni o persoană normală, însă pentru a ajunge acolo este nevoie de mulți bani. „E greu și umilitor să strângi bani, să ceri unor necunoscuți sau cunoscuți, să apari la televizor, radio sau în ziar, însă când îl vedem pe fiul nostru cum merge zi de zi la o grădiniță normală, cum
și-a făcut prieteni cu care se joacă și își petrece majoritatea timpului, când ne gândim că totul este pentru a-i crea lui un viitor mai bun, nu mai simțim nici o frustrare, câtuși de mică! Facem ceea ce orice părinte ar trebui să facă, iar gândul acesta ne dă puterea de a merge înainte și a-l vindeca pe Ștefan, a-l ajuta să devină un copil normal și sperăm că într-o zi va fi chiar el cel care va ajuta un bebeluș născut cu probleme…”, a încheiat mama copilului.
Dacă vreți să-l ajutați pe Ștefănuț o puteți face donând în următoarele conturi în lei: RO57BRDE080SV475 70500800 – BRD sucursala RAȘNOV, titular Rădulescu Raul, Cod SWIFT: BRDEROBU, sau RO07INGB0000999901716715- ING BANK, sucursala Brașov, titular: Rădulescu Ionela-Ștefania, Cod SWIFT: INGBROBU.     (R.C.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button