Texpert

Mansardele neautorizate vor fi demolate

  • article_267802_1.jpg
 

Mii de brașoveni, speriați de sumele exorbitante pe care le plăteau pentru a-și încălzi locuințele, au făcut tot posibilul pentru a-și termoizola imobilele. Dezvoltatorii imobiliari au speculat situația și au venit cu oferte de nerefuzat. Din păcate pentru oameni, unele lucrări au rămas nefinalizate, iar constructorii au dispărut fără urmă.

Văzând că nu mai sunt respectați termenii contractuali, oamenii au început să sesizeze instituțiile abilitate, începând de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, mergând până la instituția Avocatului Poporului. 
Astfel, o brașoveancă, Mariana, proprietara unui apartament situat într-un imobil de pe Bulevardul Gării nr. 28,  relatează că în luna octombrie 2007 a încheiat un contract de cesiune cu V C P (cesionar), prin care aceasta din urmă obținea „dreptul de a construi mansarda pe plafonul blocului, respectiv acoperișul”, precum și realizarea unui sistem de izolație termică exterioară a blocului, inclusiv tencuit și zugrăvit, schimbarea coloanelor de apă rece și caldă, schimbarea geamurilor pe casa scării și a ușii de bloc cu tâmplărie PVC și geam termopan. În același contract se precizează că aceste obligații aparțin și echipei de construcții, iar orice fel de deteriorare a apartamentelor și a părților comune cauzate de constructor, vor fi remediate de îndată pe cheltuiala constructorului la cererea proprietarului. Mariana menționează că cesionarul VCP a subcontractat lucrările anterior amintite cu anumite societăți comerciale care, susține ea, folosește forță de muncă „la negru” (fără forme legale).

Inspectorii de muncă au verificat situația
În aceste condiții, Mariana a sesizat Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brașov, inclusiv „munca la negru”, de unde i s-a răspuns că în urma controlului s-a constatat că executarea lucrărilor de mansardare s-a efectuat „în baza unor contracte încheiate între proprietarii spațiului (persoane fizice) și alte persoane fizice”, precum și faptul că, la rândul său a încheiat în scopul executării construcțiilor, contracte de construcție cu alte persoane fizice, domiciliate în Sibiu și Brașov. În același timp, Mariana s-a adresat Instituției Avocatului Poporului, care a solicitat informații suplimentare de la ITM, de unde s-a răspuns că în urma controlului efectuat la locația situată în Brașov, nu au fost identificate persoane care să desfășoare activitate în cadrul șantierului care viza mansardarea imobilului. Ulterior, în baza documentelor prezentate de către executanții lucrării, s-a constatat că între beneficiarii lucrării (VCP) și executanții lucrării (DIL și HCN) au fost încheiate contracte de construire. Deși contractul este încheiat în nume propriu, la secțiunea semnături din contract, în dreptul constructorului, pe lângă numele și semnătura domnului HCN, apare numele unei societăți comerciale, fără a se putea stabili, din conținutul contractului, o legătură între semnatar și acea firmă. Tot reprezentanții ITM au menționat că au fost efectuate și verificări la Registrul Comerțului, de unde a rezultat că HCN este reprezentantul legal al SCU DC SRL, astfel că acest caz nu intră în competența inspectiei muncii.
De asemenea, ITM a informat Avocatul Poporului că din analiza clauzelor celor două contracte de construire, nu au fost identificate elemente specifice unui contract individual de muncă și care să conducă la concluzia că există un raport de muncă între cele două părți contractante, astfel că situația nu intră sub incidența legislației muncii.

Cazul va fi soluționat în instanță
De asemenea, Mariana a considerat că lucrările au fost efectuate fără a fi autorizate, de către persoane fizice neautorizate, care i-au creat prejudicii prin modul defectuos în care au fost realizate, motiv pentru care s-a adresat Primăriei Municipiului Brașov, solicitând, printre altele, informații cu privire la existența unei autorizații de construire a lucrărilor anterior menționate, demers întreprins și de Instituția Avocatului Poporului. Autoritățile locale au verificat situația și, având în vedere că lucrarea a fost executată fără forme legale,  VCA a fost sancționată, fiind dispusă sistarea și dezafectarea a construcției ilegale, până în data de 3 iunie 2010. „Termenul impus de primărie nu a fost respectat, motiv pentru care dosarul a fost înaintat Serviciului Contencios, în vederea soluționării în acestuia în instanță, primul termen de judecată fiind stabilit în luna ianuarie a anului viitor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sorin Toarcea. 


Acest material are la bază sesizarea doamnei Mariana, cu nr. 233, adresată serviciului TEXpert. Adresați-ne întrebările și solicitările dvs. în scris, pe adresa: Transilvania Expres, str. Traian Grozăvescu nr. 7, Brașov, la tel. 0268/549 712 sau pe e-mail: redactie@mytex.ro


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button