Longevitate – Cel mai batran sas din Brasov a implinit 102 ani

S-a nascut in 12 august 1903 in Brasov. La trei ani de la inventarea radioului. Acum cateva zile, Johann Brenndörfer a implinit o varsta la care altii nici nu viseaza sa ajunga: 102 ani.
Intr-un secol de viata a strans amintiri, a iubit, a muncit, a cunoscut adevarata fericire, dar si tristetea si boala. A trait Marea Unire in 1918, a supravietuit dictaturilor si schimbarilor majore de la inceputul anilor ’90. Acum, se bucura de stranepoti si priveste cu nostalgie spre anii tineretii. In ciuda varstei inaintate, ii place sa fie mereu la curent cu tot ce se intampla in lume. Centenarul locuieste pe strada de Mijloc din Brasov. Aici a trait toata viata.

Copilarie in vremea razboiului
Vioi si vorbaret, cel mai batran sas din Brasov isi aminteste cu o memorie fantastica amanunte despre copilaria lui. Este al doilea din cei cinci copii ai familiei Brenndörfer. In germana, „Brenndorf” inseamna „Bod”. Sora lui cea mai mare a murit la varsta de 24 de ani, rapusa de pneumonie. In 1914, cand a izbucnit Primul Razboi Mondial, Johann absolvise clasa a IV-a la Scoala Germana de pe strada Lunga. „La sfarsitul anului scolar, mai exact pe 24 iunie 1914, de Sanziene, invatatorii mei, Hans Salmen si Simon Schunn, au organizat o excursie de trei zile. Am fost la Sibiu, la Muzeul Brukenthal, iar apoi, la Turnul Rosu. Invatatorii au vrut sa trecem granita in Austro-Ungaria. Era o zi torida. Vamesii ne-au lasat sa trecem. Pe atunci regulile nu erau atat de stricte. Am trecut granita, am cautat un loc umbros si ne-am asezat in iarba. Am mancat slanina cu ceapa. Spre seara, ne-am intors pe teritoriul romanesc. Am pierdut trenul spre Podu Olt si a trebuit sa facem o plimbare foarte lunga pe jos. Pe drum, a oprit un car tras de boi. Taranii ne-au lasat sa urcam si ne-au dus pana in sat. Am dormit in fan, in sura unui localnic din Podu Olt”. In 1916, Romania a intrat in razboi. Multi din profesorii lui Johann au fost trimisi pe front. Familia Brenndörfer s-a ascuns 6 saptamani
intr-o padure de la marginea orasului Sighisoara. In 1918, Johann si colegii lui au invatat la scoala limba maghiara.
„Tatal meu a fost dulgher. Mereu imi dorisem sa fac mobila. La 1 ianuarie 1917 am inceput ucenicia la o tamplarie de pe strada Lunga. Imi placea foarte mult…” Batranul ofteaza prelung. Isi aduce aminte de o perioada foarte grea din viata lui.

Ani de suferinta
In 1918, la doar 15 ani, in urma unei raceli, a paralizat pe partea dreapta. Incapabil de munca, a fost nevoit sa abandoneze pentru o vreme ucenicia. Dupa cateva luni de chin, si-a revenit partial si a reinceput sa munceasca. In aprilie 1919 s-a confirmat la Biserica Evanghelica Bartolomeu. Boala a recidivat in 1922. A stat prin spitale si acasa, pana cand o colega de la atelierul de tamplarie unde fusese ucenic i-a recomandat o cura de apa la Budapesta. „Am stat un an la Budapesta. Cura doctorului Sebastian Kneip a facut minuni. Poate datorita ei am ajuns la aceasta varsta. M-am insanatosit si m-am intors la Brasov. Tamplaria unde lucram s-a transformat in fabrica de mobila. Am fabricat multe piese frumoase. In 1936, dupa o greva, fabrica s-a inchis. Am ajuns somer.”

Atelier propriu de tamplarie
Datorita renumelui castigat prin munca, si-a gasit o multime de clienti. A reusit in cativa ani sa-si deschida propriul atelier de tamplarie. S-a casatorit in 1935 cu Selma, pe care o cunoscuse la o petrecere data de una din cumnatele lui. „Eu aveam 32 de ani si toti fratii mei mai mici erau casatoriti deja. Selma avea 25 de ani. Mi-au placut frumusetea si naturaletea ei…“, spune Johann. Au avut trei copii: Wilhelm, Dietmar si Ingeborg. Dietmar a fost singurul care a mostenit pasiunea tatalui, devenind profesor universitar la Facultatea de Industria Lemnului din Brasov. Dupa revolutie, cei doi fii ai lui Johann au emigrat in Germania. Ingeborg, care a fost profesoara si in prezent este pensionara, a ramas la Brasov, langa tatal ei.

„Am avut un inger pazitor“
Din cauza starii precare de sanatate, n-a fost deportat in Siberia, in 1945. Spune ca a avut un inger pazitor atunci. Tot in 1945, un evreu a deschis la Brasov o fabrica de jaluzele din lemn. Johann a lucrat un timp acolo, ca maistru. In 1948 au fost nationalizate toate intreprinderile. Johann s-a angajat la unitatea 1 a fabricii „Reconstructia” ca mecanic de intretinere. In anii comunismului a fost casier la Scoala Generala nr. 12. Nu s-a inscris niciodata in PCR. In 1963 a iesit la pensie, continuand sa restaureze mobila veche in atelierul sau de pe strada de Mijloc. Cea mai veche piesa refacuta de el este un scrin din secolul 18, care in prezent se afla in Germania, la fiul sau Wilhelm. In anii ’80, sotia lui s-a imbolnavit de inima. Johann si-a dedicat tot timpul pentru a o ingriji. Selma a murit insa in octombrie 1989.

Cel mai frumos cadou
Acum, Johann are sapte nepoti si patru stranepoti. Cu exceptia unuia, toti locuiesc in Germania. In fiecare an, in preajma Craciunului, copiii, nepotii si stranepotii lui Johann se intalnesc in casa lui de pe strada de Mijloc si sarbatoresc impreuna. Johann simte ca nu e singur. In 12 august 2003, la implinirea unui secol de viata, rudele si prietenii i-au pregatit o surpriza. Au tinut o petrecere care a durat doua zile, i-au facut un tort cu 100 de lumanari, i-au adus flori. La Biserica Bartolomeu s-a organizat o slujba festiva in cinstea celui mai batran sas din Brasov. Si anul acesta a sarbatorit ziua lui impreuna cu cei dragi. Are casa plina de flori. „Nimeni nu stie cat are de trait pe aceasta lume. Eu sunt mai norocos. Am ajuns la o varsta la care alti nici nu viseaza. Sufletul meu este inca tanar!!”, e de parere centenarul.