Indemnizație de șomaj

Doamna Gabriela Dăncescu a apelat la Biroul Texpert de Relații cu Publicul al cotidianului „Transilvania Expres”, solicitând informații despre calculul indemnizației de șomaj. Dumneai vrea să știe ce sumă ar avea dreptul să încaseze și pentru ce perioadă, având în vedere că a lucrat timp de aproape 11 de ani. (36)
Conform Legii 76/2002, pentru a avea dreptul să primiți indemnizația de șomaj trebuie să aveți un stagiu de cotizare de minimum 12 luni în ultimele 24 de luni dinaintea datei înregistrării cererii (cu excepția absolvenților); să nu realizați venituri sau să realizați din activități autorizate potrivit legii venituri mai mici decât indemnizația de șomaj; să nu îndepliniții condițiile de pensionare; să fiți înregistrat la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă, să fi fost concediat (nu să vă fi dat demisia) și să nu vă fi găsit loc de muncă. Indemnizația de șomaj se acordă pe perioade diferite, stabilite în funcție de stagiul de cotizare (toate au fost prelungite, din martie 2009, cu câte trei luni): 9 luni, la un stagiu de cotizare de până la 5 ani, dar nu mai puțin de 1 an; 12 luni, la un stagiu de cotizare cuprins între 5 și 10 ani; 15 luni, dacă aveți un stagiu de cotizare mai mare de 10 ani. Cuantumul indemnizației de șomaj este diferențiat, în funcție de stagiul de cotizare, după cum urmează: 75% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la data stabilirii acestuia, la care se adaugă o sumă calculată prin aplicarea asupra mediei salariului de bază lunar brut pe ultimele 12 luni de stagiu de cotizare, a unei cote procentuale, de 3% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel putin 3 ani; 5% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 5 ani; 7% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 10 ani; 10% pentru persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani. Acest caz din urmă este al dumneavoastră. Pentru a vă putea face calculul, ar fi trebuit să avem exact valoarea salariilor, iar acestea, pe ultimele 12 luni, ar fi trebuit să fie incluse pe o adeverință eliberată de angajator după ce v-a concediat. Precizăm că sunt asimilați șomerilor și absolvenții instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, care într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire nu au reușit să se încadreze în muncă, potrivit pregătirii profesionale. Aceștia primesc drept indemnizație de șomaj 50% din salariul minim brut pe economie, adică în aceste an 300 de lei, timp de nouă luni. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




