Texpert

Încă un bebeluș care suferă de ciroză are nevoie de ajutor

  • article_266669_1.jpg
 

Pe lângă micuțul Siluan, despre al cărui caz v-a relatat pe larg cotidianul nostru, încă un bebeluș are nevoie urgentă de un transplant hepatic pentru a trăi. Este vorba despre Ioan-Rareș Lingurar, născut în martie 2010, care la cele șase luni ale lui luptă cu o boală teribilă care-i distruge rapid și ireversibil ficatul. Deja, băiețelul a petrecut cea mai mare parte a celor șase luni în spitale din Covasna și Cluj-Napoca. După multe internări și analize, micuțul a fost diagnosticat cu ciroză hepatică, iar medicii au stabilit că transplantul hepatic, prin înlocuirea ficatului său iremediabil distrus de boală cu un fragment de la părinți, este singura șansă a lui Rareș să trăiască. De teamă că îl va pierde, dar și din dorința de a atrage asupra lui binecuvântarea divină, mama sa a decis ca băiețelul să fie și creștinat de către preotul misionar din spital, lucru care s-a întâmplat la jumătatea lunii iulie, chiar la Clinica Pediatrie II Cluj. Și medicii din spital s-au implicat în cazul său, impresionați de drama prin care trece tânăra familie, lipsită de mijloace financiare. Rareș are nevoie urgentă de transplantul de ficat, dar intervenția nu se poate face în România, pentru copii cu greutatea sub 10 kilograme. A fost găsită o clinică în Belgia, dar operația costă 85.000 de euro. Doctorița care îl are în grijă, Ana Ștefănescu, a decis să îi facă povestea cunoscută, pentru ca să se strângă banii necesari din donații, întrucât statul achită, după o anchetă serioasă, o mică parte din sumă.     (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button