Eveniment de exceptie la „Reduta”

Gala „Copilul anului 2005”, organizata de George Dumitrascu si Cristian Fieraru la centrul cultural brasovean, s-a dovedit un succes
Centrul Cultural „Reduta” a gazduit duminica seara prima editie a Concursului „Copilul Anului 2005”. Evenimentul a fost organizat de Corul de copii „Unison” si produs de George Dumitrascu si Cristian Fieraru, in colaborare cu Opera Brasov si institutia-gazda. Cotidianul „Transilvania Expres” s-a aflat printre partenerii media, sustinand astfel aceasta actiune de promovare a tinerelor talente. Copilul anului a fost ales dintre 17 copii care au avut cel putin doi ani de activitate in cadrul Corului de copii „Unison”, iar juriul a fost format din coristii de peste sapte ani. Asa dupa cum au promis, organizatorii au oferit publicului prezent in numar mare in sala de la „Reduta” un spectacol surpriza, cu invitati de exceptie printre care si soprana Felicia Filip. In afara de decernarea propriu-zisa a trofeului, spectatorii au asistat la un adevarat regal de muzica, dans si video-proiectii. In decorul de exceptie asigurat de Opera Brasov si sponsori, spectacolul s-a derulat asemenea unei povesti. Toti copiii au primit premii in carti, plachete special create pentru ei, diplome si flori. Copilul anului a fost declarat Loredana Cotovan, o artista in devenire, plina de farmec si sensibilitate. Premiul a fost un trofeu in forma de inima care incadreaza o lira, simbolul muzicii si sensibilitatii, si i-a fost inmanat chiar de soprana Felicia Filip. „Ceea ce se face aici se cheama a arata lumii un miracol, pentru ca un copil este un miracol inedit. Nu trebuie sa ai timp sau sa fii filozof: trebuie sa citesti prin ochii copiilor, in sufletul lor, adica in Dumnezeu. Imi doresc sa particip si la urmatoarele gale si sa nu se piarda traditia. Si asa cum am declarat si la decernarea premiului as dori ca in 2105 sa fiu fericita care sa-i ofer castigatoarei premiul pentru artistul veteran al anului. La multi ani si bravo infinit”, ne-a declarat soprana Felicia Filip.
Organizatorii isi doresc o competitie judeteana
Castigatoarea trofeului ne-a spus ca pentru ea acest premiu inseamna mai multa responsabilitate. „Nu stiu de ce m-au ales. Pur si simplu a fost decizia Juriului. Daca am fost aleasa nu inseamna ca de maine ma voi uita de sus la ei. Din contra, imi doresc sa incerc sa-i ajut si mai mult, sa le fiu alaturi si sa-i inteleg si mai bine”, ne-a spus Loredana Cotovan. Succesul evenimentului a fost asigurat de talentul de care au dat dovada copiii, dar si de decorul deosebit in care au evoluat. „A fost ceva cu adevarat magnific, unic si impresionant. Un astfel de eveniment trebuie intr-adevar sustinut”, ne-a spus unul dintre spectatori. Organizatorii isi doresc ca in 2006 copilul anului sa fie ales dintre cei mai talentati tineri – care desfasoara activitati extrascolare – din tot judetul. Ei spera ca sponsorii se vor dovedi la fel de receptivi la astfel de initiative asa cum s-a intamplat si anul acesta. „Acesti copii trebuie scosi in fata, trebuie promovati si motivati. Ne-am dori sa ii descoperim si pentru asta speram si in sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean”, ne-a declarat George Dumitrascu. Castigatorul concursului din acest an a devenit presedinte de onoare al Corului de copii „Unison”. In aceasta calitate, Loredana va trebui sa-si aleaga un vicepresedinte si sa indeplineasca anumite atributii in cor. George Dumitrascu si Cristian Fieraru, producatorii galei, au tinut sa multumeasca in mod deosebit doamnei MARIA ARDELEANU, directorul adjunct al Operei Brasov, pentru sprijinul acordat la realizarea acestui eveniment.
(M.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




