Eroii uitati – In noiembrie 1987, un grup de studenti au luat apararea muncitorilor arestati

In noiembrie 1987, mai multi studenti au luat apararea muncitorilor arestati si maltratati de securitate. Lucian Silaghi si Catalin Bia stateau pe o banca din fata cantinei din complexul studentesc Memorandum.Tineau la vedere o bucata mare de carton, pe care scria: „Muncitorii arestati nu trebuie sa moara!”. Pentru gestul lor de solidaritate au platit crunt.

„Muncitorii arestati nu trebuie sa moara!“
Totul a inceput in dimineata zilei de 22 noiembrie 1987. Trecuse o saptamana de la revolta muncitorilor brasoveni. Horia Serban li s-a alaturat si el. Dupa 20 de minute a aparut un militian care i-a legitimat pe toti. Amenintandu-i ca-i impusca daca vor incerca sa scape, le-a cerut sa-l urmeze intr-un garaj, unde au asteptat dubita care trebuia sa-i duca la Militie. Lucian Silaghi isi aminteste perfect acea zi. „Faceam parte dintr-un grup de prieteni, ceva mai special. Vorbeam despre literatura, despre dictatura si despre ce ar fi trebuit sa facem. Nu a fost o intamplare ca am protestat, muncitorii aceia ne-au mai spalat obrazul prin curajul lor. Am vrut sa-i sustinem, imediat dupa 15 noiembrie. Incercasem sa mobilizam mai multi studenti, dar nu erau pregatiti. Altora le era teama, nu stiu. Cand ne-am asezat pe banca cu pancarta stiam ce facem”, povesteste acesta.
La poarta garajului, unde fusesera bagati, se adunasera zeci de studenti care au cerut eliberarea colegilor lor. Fireste, acest lucru nu s-a intamplat. Protestatarii au fost imprastiati de trupele speciale de interventie. „Au fost batuti cu bastoane cu socuri electrice pentru ca ne-au sprijinit”, isi aminteste Silaghi. La sectia de Militie, studentii au fost condusi cu manile rasucite la spate, pana in biroul generalului Nuta. „Cine a scris asta?”, a intrebat generalul, aratand spre bucata de carton. „Eu”, a raspuns Bia. „De ce ai scris-o?”, a insistat Nuta. „Asa am simtit eu”. „Da’ ce esti tu? Mesia?” . Dupa mai multe interogatorii epuizante, cei trei studenti brasoveni au fost trimisi acasa, sub escorta, in orasele unde locuiau parintii lor. Lucian Silaghi si Horia Serban in Oradea, iar Catalin Bia in Cluj.
Doi ani, Silaghi a lucrat ca muncitor necalificat. La fel ca si ceilalti colegi, a fost exmatriculat si dat afara din UTC. Rudele au rasuflat usurate, tinand cont ca se zvonea ca muncitorii revoltati vor fi condamnati la moarte. Inainte de revolta muncitoreasca, impreuna cu colegii se uita dupa anunturi, sa cumpere cartile sasilor care isi vindeau bibliotecile. Asa au pus mana pe colectii pretioase din perioada interbelica, volume de Cioran, Eliade. Dupa ce au fost anchetati, casele le-au fost perchezitionate de mai multe ori. Fusesera intrebati si de ce citesc Eliade.
Catalin Bia spune si el ca gestul lor a fost firesc, de mult se gandisera sa protesteze cumva, sa faca ceva ca lucrurile sa se schimbe. Dupa ce a fost trimis sub excorta la Cluj, a lucrat o vreme ca zugrav.

Strazi impanzite de securisti
Printre studenti au fost mai multe grupuri care au incercat sa se organizeze, pentru a obtine eliberarea colegilor lor de la Silvicultura. Liderii erau Viorel Apopei, Ioan Florea si Marius Dolhan. Se raspandise zvonul ca in 24 noiembrie va avea loc o manifestatie studenteasca in centrul orasului.
In acea dimineata, tot Brasovul a fost impanzit de Militie si Securitate, la fiecare colt de strada. Doi studenti, Sebastian Stroe si Leonard Hanganu, s-au dus la Sinaia, pentru a anunta posturile de radio occidentale, in special Europa Libera. La Facultatea de Silvicultura s-a organizat o sedinta ASC. Razvratitii, trebuiau „infierati” public fara intarziere. Apopei, Florea si Dolhan n-au participat, pentru ca fusesera convocati la Securitate. Dupa acest episod, exmatricularile au continuat.

Lozinci pe ziduri
Nu s-a terminat atunci. In seara de 11 decembrie, trei studenti de la seral au scris, cu spray, pe peretii salilor de curs din Corpul T al universitatii, cateva din lozincile pe care le scandasera muncitorii. Au stropit cu vopsea si portretele lui Nicolae Ceausescu, gesturi de neiertat in acele vremuri. Cei trei erau Mihai Torjo, din anul III AR, Marian Brancoveanu, din anul II Mecanica Fina, si Marian Lupou, anul III MF, toti din Zarnesti, angajati la UM Tohan. Au intentionat sa scrie lozinci in toate cladirile universitatii, dar n-au facut economie la vopsea si s-au trezit, in corpul M de langa Teatrul Dramatic, cu spray-urile goale.
A doua zi, oamenii Ministerului de Interne au impanzit universitatea, anchetand studentii, profesorii si pe cei din personalul administrativ. Autorii au fost prinsi cateva luni mai tarziu, in mai, cand au fost identificati cu ajutorul probelor de scris. La perchezitie, la Marian Brancoveanu acasa s-a gasit o doza de vopsea, fapt care l-a incriminat. Toti au fost batuti de securisti, insa au scapat de inchisoare datorita unui decret de amnistie generala, dat de Ceausescu in 26 ianuarie 1988. Fapta lor fusese incadrata la „propaganda ostila” regimului. Potrivit articolului 166 Cod Penal, pedeapsa era de 7 ani de inchisoare. In 20 iunie, in plina sesiune, au fost chemati la Decanat, pentru a li se comunica faptul ca sunt exmatriculati.
Cativa dintre studentii protestatari au plecat dupa Revolutie din tara. S-au stabilit in occident, unde au luat viata de la capat. In fiecare an, toamna, isi reamintesc prin ce au trecut in anul 1987.