Texpert

BRAŞOV. Nevăzători preţ de o cină

 

Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) filiala Braşov, în calitate de organizaţie reprezentativă a celor peste 2.500 de adulţi şi copii nevăzători sau slabvăzători din judeţ, organizează o suită manifestări dedicate Zilei Internaţionale a Bastonului Alb. Astăzi, de la ora 19.30, la un restaurant din Piaţa Sfatului va avea loc „Cina pe întuneric”, organizată de Clubul Lions Braşov şi ANR Filiala Braşov. Evenimentul, la care vor participa atât organizatorii cât şi alţi invitaţi, va avea ca specific faptul că toţi cei prezenţi vor servi masa legaţi la ochi, pentru a experimenta în mod practic situaţia unei persoane lipsite de vedere. Manifestarea va avea două componente, una de sensibilizare a comunităţii cu privire la problemele nevăzătorilor şi deficienţilor de vedere, iar alta caritabilă, deoarece o parte din costul participării va fi direcţionată către Filiala Nevăzătorilor, pentru dotarea cu tehnologie asistivă a Centrului de zi al organizaţiei. Mâine va avea loc proiecţia unui film accesibilizat pentru nevăzători prin metoda audiodescripţiei la Centrul de zi al ANR Filiala Braşov (str. Panselelor nr. 23 – în cadrul Centrului Multifuncţional de Servicii Sociale), la care sunt invitaţi membrii organizaţiei. Manifestările dedicate evenimentului pot fi sprijinite prin donaţii sau sponsorizări, activităţi de voluntariat sau achiziţia de bunuri şi servicii de la unitatea protejată a Asociaţiei – PROFINEV MASAJ. „Nivelul de civilizaţie al unui popor poate fi apreciat şi după comportamentul majorităţii cetăţenilor faţă de semenii lor, care au o anumită dizabilitate”, a declarat Virgil Lazăr (foto centru), preşedintele Asociaţiei Nevăzătorilor Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button