Antecontractul

Domnul George Săntescu a apelat la Biroul TEXpert de Relații cu Publicul al cotidianului „Transilvania Expres”, pentru a solicita informații referitoare la antecontractul de vânzare-cumpărare. Cititorul nostru spune că vrea să vândă locuința și dorește să știe dacă actul este obligatoriu și, în cazul în care este facultativ, dacă îl ajută sau mai mult îl încurcă. (304)
Antecontractul de vânzare-cumpărare, care se încheie tot la notarul public, ca și contractul propriu-zis, este o promisiune de a contracta, un acord de voință prin care părțile se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul de vânzare-cumpărare a unui bun. Documentul are menirea de a conferi părților certitudinea că nici una dintre ele nu va da înapoi de la intenția realizării contractului preconizat. Promisiunea unilaterală de vânzare intervine în cazul în care o persoană primește promisiunea proprietarului de a vinde un bun, rezervându-și opțiunea de a-și manifesta ulterior, de obicei într-un anumit termen, consimțământul de a-l cumpăra. O promisiune de vânzare este un act distinct, care nu poate produce efectele specifice ale contractului de vânzare-cumpărare. Promisiunea de vânzare (sau de cumpărare) dă naștere la un drept de creanță, una dintre părți fiind obligată față de cealaltă parte să vândă/cumpere în viitor un anumit bun. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare are loc atunci când ambele părți se obligă să încheie în viitor, la prețul stabilit, contractul propriu-zis. „Pactul de preferință” este o varietate a promisiunii unilaterale, promisiune pe care și-o asumă proprietarul unui anumit bun ca, în cazul în care se va decide să-l vândă, să acorde preferința unei anumite persoane, la preț egal. Promisiunea cuprinsă într-un antecontract valorează cu o obligație de a contracta și ea îndatorează părțile la executare întocmai ca și orice altă obligație convențională asumată. Obligația izvorâtă din antecontract este o obligație de a face, care poate fi executată în natură și fără concursul debitorului. Executarea în natură a obligației asumate poate fi voluntară, când părțile încheie de bună voie contractul promis, sau silită, când față de refuzul uneia dintre părți de a contracta, instanța, în baza principiului executării în natură a obligațiilor, va pronunța o hotărâre care să țină loc de contractul de vânzare-cumpărare. Acestea fiind date, rămâne la latitudinea dumneavoastră dacă încheiați un antecontract sau așteptați până luați o decizie definitivă. (L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




