Știință

Studiu. Inteligenţa poate fi evaluată cu ajutorul unui simplu test ADN

 

Oamenii de ştiinţă au demonstrat, în premieră, că nivelul de inteligenţă al unei persoane poate fi evaluat printr-o simplă studiere a ADN-ului acesteia, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Edinburgh şi de la Universitatea Harvard, informează „The Telegraph”.

Studiind datele genetice de la peste 240.000 de oameni, cercetătorii au identificat 538 de gene asociate inteligenţei şi au reuşit să estimeze inteligenţa doar pe baza ADN-ului. Această descoperire remarcabilă ar putea ajuta medicii să diagnosticheze declinul funcţiei cognitive sau să le permită copiilor să primească o educaţie personalizată, pe baza abilităţile lor înnăscute.

„Studiul nostru a identificat un număr mare de gene asociate inteligenţei. De asemenea, am putut estima inteligenţa în cadrul altui grup doar pe baza ADN-ului”, a declarat dr. David Hill, de la Centrul pentru îmbătrânire cognitivă şi epidemiologie cognitivă (CCACE) al Universităţii din Edinburgh.

Cercetările anterioare arătau că un procent situat între 50% şi 75% din coeficientul de inteligenţă este moştenit, iar restul este dobândit prin educaţie şi relaţii sociale. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare