Raport alarmant. Experţii ONU au constatat că o „mare parte din natură este deja pierdută”
Experţii ONU în domeniul biodiversităţii IPBES, reuniţi în această săptămână la Paris, au constatat că „o mare parte din natură este deja pierdută, iar ceea ce rămâne continuă să dispară”, potrivit unui proiect de raport de 1.800 de pagini obţinut de AFP.
La ora actuală, omul exploatează şi poluează natura mai mult ca oricând în istorie. Drept urmare, „în prezent, 75% din mediul terestru, 40% din mediul marin şi 50% din cursurile de apă prezintă semne importante de degradare”, se arată în document.
De asemenea, peste 80% din apele reziduale de pe planetă sunt deversate în mediul înconjurător fără a fi tratate şi, în acelaşi timp, „între 300 şi 400 de milioane de tone de metale grele, solvenţi, nămol toxic şi alte deşeuri sunt evacuate în ape în fiecare an. Astfel, 40% din populaţia lumii nu are acces la apă potabilă curată”, subliniază documentul.
Mai mult, în oceane se deversează în fiecare an milioane de tone de plastic.
Parisul găzduieşte, până pe 4 mai, a 7-a reuniune Plenară a Platformei Interguvernamentale privind Biodiversitatea şi Serviciile Ecosistemelor (IPBES-7).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.