Oamenii de ştiinţă au descoperit o exoplanetă cu trei sori
O echipă de cercetători de la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian a descoperit, recent, o exoplanetă, la o distanţă de 22,5 ani lumină de Soare, care orbitează în jurul unui astru dintr-un sistem format din trei stele din clasa piticelor roşii, de tip spectral M, potrivit unui studiu publicat în Live Science.
Planeta LTT 1445Ab se interpune între steaua sa şi Pământ cu fiecare orbită pe care o desfăşoară. Cele trei stele fac parte din clasa M, adică sunt mai mici decât Soarele, roşiatice şi foarte active.
„Dacă ne-am afla la suprafaţa acestei planete aflate pe o orbită foarte apropiată de steaua sa, la aproximativ 1/10 din distanţa dintre Mercur şi Soare, am vedea la orizont un uriaş soare portocaliu şi doi sori mai mici, cu nuanţe mai roşiatice, în depărtare”, a declarat Jennifer Winters, astronom la Centrul pentru Astrofizică Harvard-Smithsonian şi coordonatorul studiului.
Oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice exoplaneta LTT 1445Ab folosind datele primite de la satelitul TESS (Transiting Exoplanet Survey Satellite), un telescop spaţial de nouă generaţie lansat de NASA în 2018.
Foto: MARK GARLICK/SCIENCE PHOTO LIBRARY via Getty Images; Hubble Space Telescope
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.