Știință

NASA. Uite când va ajunge primul om pe Marte

 

Recent, Agenţia spaţială americană (NASA) a arătat pe site-ul său, într-un articol, când anume va ajunge primul om pe Marte. Planul de acum include trei etape majore. Nasa nu a dezvăluit data exactă de lansare a primei misiuni cu echipaj uman spre Marte, nici costurile unei astfel de misiuni. Totuşi, până în prezent, directorii de la NASA spun că obiectivul nu va putea fi atins înainte de anul 2030.

Adminstratorul general al NASA, Charles Bolden, a arătat într-un comunicat faptul că „agenţia nu s-a aflat niciodată atât de aproape de a trimite astronauţi pe Marte“. Reprezentanţii Agenţiei spaţială americană au vorbit şi de riscurile la care se vor supune astronauţii. Pe lângă radiaţiile cosmice care sporesc riscul de cancer, absenţa gravitaţiei pentru o perioadă atât de îndelungată (3 ani, cât ar urma să ţină misiunea) generează o scădere a densităţii osoase şi a masei musculare şi slăbeşte sistemul imunitar. NASA trebuie să conceapă noi costume spaţiale, care să fie adaptate condiţiilor de pe Marte, şi să pună la punct un nou sistem de propulsie electrică. Astronauţii vor avea nevoie de un habitat cu aer respirabil şi de un vehicul capabil să decoleze de pe Marte.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare