Știință

NASA a descoperit un „văr mai mare“ al Pământului

 

Astronomii au descoperit o nouă exoplanetă, intitulată Kepler-452b, despre care susţin că este cea mai asemănătoare Pământului, potrivit unui anunţ de NASA. Noua planetă este cu circa 60% mai mare în diametru decât Pământul şi se află la o distanţă de 1.400 de ani lumină în direcţia constelaţiei Cygnus, conform BBC News. Gravitează în jurul propriului soare, faţă de care se află la o distanţă cu 5% mai mare decât Terra. Timpul petrecut pentru o rotaţie completă este de 385 de zile, faţă de 365 în cazul Pământului, arată astronomii care fac parte din misiunea Kepler.

Oamenii de ştiinţă spun că planeta are şanse mari să fie o planetă telurică, cu zone stâncoase şi apă. Deocamdată nu există dovezi privind existenţa unor forme de viaţă pe această planetă. „Ne putem gândi la Kepler 452-b ca la un văr mai mare al Pământului”, arată NASA.

Amintim că telescopul spaţial Kepler monitorizează peste 150.000 de stele de la lansarea lui în anul 2009 şi are misiunea de a descoperi planete locuibile aflate dincolo de graniţele Sistemului Solar.

În aprilie se anunţa că o exoplanetă de dimensiuni impresionante şi cu anotimpuri extreme a fost descoperită de două echipe de astronomi germani. Noua exoplanetă a fost denumită Kepler-432b. Anotimpurile de pe Kepler-432b sunt extreme, cu temperaturi care variază de la 500 de grade Celsius în timpul iernii la 1.000 de grade Celsius în timpul verii. Un an pe această planetă corespunde unui număr de 52 de zile terestre, spun cercetătorii germani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button