Sport

Unde au ajuns să joace Horia Popa, Aby Popa și Carlo Danciu

Unde au ajuns să joace Horia Popa, Aby Popa și Carlo Danciu.

Înainte cu două săptămâni de startul campionatului în Liga 3, fotbaliștii de la Kids Tâmpa, antrenați de Liviu Negoiță, s-au deplasat la Buzău pentru o partidă de verificare în compania celor de la Metalul Buzău. Scorul final a fost 3-2 pentru gazde, după ce la pauză Kids Tâmpa a condus cu 2-0. 

La finalul partidei, Liviu Negoiță s-a declarat mulțumit de jocul echipei, în condițiile în care s-a prezentat la Buzău fără trei jucători din angrenajul echipei, anume Potecu, Stăncuțu și Negotei, plus juniorii rămași acasă, deoarece duminică iau startul în noua ediție de campionat din Liga Elitelor, la U19.

Unde au ajuns să joace Horia Popa, Aby Popa și Carlo Danciu

„Am făcut un joc foarte bun în prima parte, astfel că am și condus cu 2-0 la pauză, prin golurile lui Antone și Horia Popa. În a doua repriză, am făcut trei schimbări, s-a simțit per total și puțină neatenție, am avut mai multe ocazii singur cu portarul, dar, una peste alta, nu am primit gol până în minutul 67. Golurile doi și trei au venit pe final de meci, în minutele 83, respectiv 90+4, chiar la ultima fază a partidei. Acest lucru ne arată că, în ciuda faptului că au intrat și fotrbaliști care nu joacă atât de mult în partide oficiale, trebuie să fim mai concentrați și mai determinați pe tot parcursul disputei”, a spus antrenorul Negoiță. 

La Kids Tâmpa, în jocul de la Buzău au apărut în lot trei noutăți – Horia Popa, Aby Popa și Carlo Danciu, care se pregătesc sub comanda lui Liviu Negoiță și care sunt în discuții avansate pentru semnarea contractelor.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare