Sport

Paul Enache a făcut radiografia fotbalului brașovean / „Eu, în 20 de ani, cât am activat la ICIM, Tractorul și FC Brașov, n-am cheltuit 2 milioane de euro bani publici, cât a dat, acum, Municipalitatea nelegal”

Paul Enache a făcut radiografia fotbalului brașovean.

Fostul cunoscut antrenor, devenit antreprenor, a constatat cu amărăciune că, „din păcate, la momentul actual, Brașovul nu mai are nici un stadion competitiv și nici o echipă de fotbal competitivă. E o realitate crudă, cei mai buni juniori din Brașov pleacă la alte echipe din țară”.

Paul Enache, care i-a lansat în circuitul marii performanțe – printre mulți alții – pe Tiberiu Ghioane și Gabi Tamaș, a subliniat că „de cel puțin 4 ani de zile nu mai sunt implicat în niciun fel în politica brașoveană”. Dar a punctat că „lumea e sătulă de promisiunile făcute în perioada dinaintea alegerilor. Toate partidele fac campanie electorală”.

Paul Enache a făcut radiografia fotbalului brașovean

Întrebat ce este de făcut pentru revitalizarea fotbalului în Brașov, Paul Enache a relatat: „În primul rând, trebuie avută o bază sportivă la nivel occidental. Apoi, e obligatoriu să se efectueze o selecție la toate cluburile, academiile din județ, pentru a fi recrutate «vârfurile», de la U14, la U18. «Crema», cum se spune, trebuie inclusă într-un centru de pregătire, cu program sportiv clar, corelat cu orarul școlar. Școala și sportul trebuie să fie în deplină concordanță”.

Apoi, Paul Enache a precizat: „Dacă se dorește revitalizarea fotbalului în Brașov, după ce se clădește baza, în 3-4 ani e necesară promovarea în Liga 1. În majoritate cu jucători din județul nostru și cu conducere brașoveană”.

Paul Enache a făcut radiografia fotbalului brașovean

Privitor la datoriile echipei FC Brașov, transformată din aromele scotch-ului de la curling (se știe povestea…), Paul Enache a spus: „Cine a greșit, să dea banii înapoi, la Primărie. Eu, în 20 de ani, cât am activat la ICIM, Tractorul și FC Brașov, n-am cheltuit 2 milioane de euro bani publici, cât a dat, acum, Municipalitatea nelegal (Detalii, AICI). Ăștia, conducătorii de la «new» FC Brașov (Mărginean și Mitran – n.r.), aduși pe nu știu ce criterii, au luat salarii babane pentru nimic, iar apoi și-au pus mâna în fund și au plecat”.

Altfel, Paul Enache a mărturisit că-l încearcă un sentiment de tristețe, pentru că nici în „ceasul al… 13-lea” vreo autoritate nu l-a contactat pentru o consultație pe tema fotbalului brașovean, menționând: „Asta e, mergem înainte”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button