Sport

Kovacs Laszlo va fi antrenorul echipei României la FOTE 2027

Kovacs Laszlo va fi antrenorul echipei României la FOTE 2027. Braşovul da antrenorul echipei care va reprezenta România în competiţia de hochei pe gheaţă la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027, care va avea loc în oraşul de la poalele Tâmpei şi în împrejurimi.

Coordonatorul centrului de copiii şi juniori de la Corona Braşov şi unul dintre cei mai valoroşi antrenori în hocheiul juvenil românesc, Kovacs Laszlo va fi antrenor principal, urmând, cel mai probabil, să fie ajutat de un fost hocheist al Coronei, Petres Tivadar.

Kovacs Laszlo este din 2007 la Corona. A fost antrenor principal la echipa de seniori, pe când aceasta se numea Fenestela, secund fiind pe atunci Antal Elod. A trecut la nivel de copii şi juniori în 2013, iar rezultatele pe care le-a avut spun multe.

În 2019 a câştigat International Pee-Wee Hockey Tournament, o celebră competiţie organizată an de an în Canada, la Quebec. De atunnci, tehnicianul a participat cu echipa României în fiecare an la acest turneu, un adevărat Campionat Mondial neoficial al categoriei de vârstă U13.

Kovacs Laszo va rămâne, în paralel, şi coordonatorul centrului de copiii şi juniori de la Corona Braşov.

Kovacs Laszlo va fi antrenorul echipei României la FOTE 2027. „Este unul dintre puţinii antrenori competenţi pe care îi mai avem în ţară”

„Este unul dintre puţinii antrenori competenţi pe care îi mai avem în ţară. Mi se pare corect că a fost ales pentru această funcţie. Braşovul va organiza FOTE 2027, o competiţie importantă. Dacă în 2013, cand FOTE a mai fost la Braşov, nu aveam experienţă şi am suferit, acum cred că lucrurile s-au schimbat. Au trecut ceva ani şi cred că va fi diferit.

Kovacs Laszlo a dovedit că are capacitate, că este omul potrivit. Depinde şi de ce selecţie va face, sau ce selecţie i se va impune. Sunt interese mari, e clar. Orice jucător care participa la o astfel de competiţie va avea o carte de vizită. Va fi greu pentru el, dar am încredere că se va descurca şi va face o treaba bună”, a declarat pentru MyTEX antrenorul emerit braşovean Dumitru Iordan.

FOTO: Facebook Ice Hockey – Asociatie Sportiva


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button