FC Braşov nu va începe campionatul în Liga 2. Se apropie sfârşitul pentru jucăria lui Coliban!?
FC Braşov, jucăria primarului Allen Coliban, este aproape de trecerea în istorie. Sau de înscrierea în Liga 3. Totuşi, desfiinţarea este mult mai plauzibilă.
Concrret, oficialii FC Braşov au ieşit astăzi cu un comunicat aiuritor, din care se înţelege doar că şi ei îşi dau seama că totul s-a terminat. Astfel, după ce nu au primit licenţa pentru Liga 2, FC Braşov s-a adresat TAS, iar FRF anunţa că forul de la Lausanne va da un verdict până pe 30 iulie. Acest lucru nu se va întâmpla însă, FC Braşov anunţând în acest comunicat că a solicitat recuzarea judecătorului (arbitrului) TAS desemnat pentru caz. Asta pentru că el este director al BDO Spania.
„Ne așteptăm la o judecată imparțială și corectă în faza de arbitraj de la TAS. Tocmai în acest sens și pentru a nu exista nicio urmă de îndoială asupra acestei etape esențiale, ultima, din încercarea noastră de a obține licența pentru Liga 2, am invocat instrumentul recuzării arbitrului desemnat, din două motive:
- poziția pe care acesta o deține, de Director al BDO Spania, în condițiile în care litigiul nostru pornește de la felul deficitar în care BDO România a instrumentat auditul nostru, ca subcontractor al FRF;
- refuzul repetat al arbitrului TAS de a organiza etapa de audiere a părților, esențială pentru dreptul nostru de a ne susține punctul de vedere și dreptatea, ambele fundamentate pe normele legislative românești, norme care necesită o clarificare și o explicare completă unui arbitru nefamiliarizat cu legislația din țara noastră”, se arată în comunicatul FC Braşov.
În aceste condiţii este clar că TAS nu va da un verdict în acest caz până la startul campionatului Ligii 2 şi este la fel de clar că FC Braşov nu va juca în Liga 2, pentru că nu are licenţă. Degeaba cer oficialii FC Braşov ca „FRF să dea dovadă de fair play-ul pe care îl promovează într-un caz de interes pentru comunitatea brașoveană. De asemenea, așteptăm din partea Federației proactivitate în sensul rezolvării favorabile a situației, într-un timp cât mai scurt”. În condiţiile în care FRF nu a acordat licenţa echipei braşovene, cu siguranţă nu îşi va schimba decizia.
Mai mult, în prima etapă a Ligii 2, FRF a programat meciul Progresul Spartac – CSC Dumbrăviţa.
FC Braşov. Redăm comunicatul celor de la FC Braşov:
„FC Brașov îndeplinește criteriile financiare pentru a obține licența de participare în Liga a 2-a
Federația Română de Fotbal are, în acest moment, toate argumentele financiare, sportive și morale pentru a programa meciurile FC Brașov în Liga a 2-a. Ne așteptăm ca FRF să dea dovadă de fair play-ul pe care îl promovează într-un caz de interes pentru comunitatea brașoveană. De asemenea, așteptăm din partea Federației proactivitate în sensul rezolvării favorabile a situației, într-un timp cât mai scurt.
Refuzul acordării licenței din partea FRF s-a bazat pe un audit efectuat de BDO România în prima etapă a procedurii de licențiere. Toate problemele semnalate în raportul negativ al BDO România au fost corectate. Cu toate acestea, nici în faza de apel la FRF al procedurii, nici acum, în faza apelului la TAS, BDO România nu a refăcut analiza luând în considerare toate dovezile și probele trimise de către club (așa cum era normal într-o procedură de apel), iar FRF și-a însușit concluziile eronate și le-a trimis către TAS, ignorând evidențele.
FC Braşov nu are datorii restante, cu excepția celor eșalonate. Situațiile financiar-contabile ale clubului sunt mult mai bune decât cele ale multora dintre competitorii săi, care au primit licența. Problema semnalată de BDO România în prima fază a procedurii s-a referit la erori în întocmirea bilanțului pe 2022, erori care au fost corectate între timp, în totalitate, în conformitate cu legislația în vigoare.
Ne așteptăm la o judecată imparțială și corectă în faza de arbitraj de la TAS. Tocmai în acest sens și pentru a nu exista nicio urmă de îndoială asupra acestei etape esențiale, ultima, din încercarea noastră de a obține licența pentru Liga 2, am invocat instrumentul recuzării arbitrului desemnat, din două motive:
- poziția pe care acesta o deține, de Director al BDO Spania, în condițiile în care litigiul nostru pornește de la felul deficitar în care BDO România a instrumentat auditul nostru, ca subcontractor al FRF;
- refuzul repetat al arbitrului TAS de a organiza etapa de audiere a părților, esențială pentru dreptul nostru de a ne susține punctul de vedere și dreptatea, ambele fundamentate pe normele legislative românești, norme care necesită o clarificare și o explicare completă unui arbitru nefamiliarizat cu legislația din țara noastră.
«Amânarea deciziei vine datorită faptului ca am solicitat recuzarea. Poziția în dosarul de la TAS ne pune reale semne de întrebare privind integritatea și transparența privind procesul nostru de Licențiere. Din acest motiv, am solicitat Tribunalului de Arbitraj Sportiv recuzarea, pe motivul că arbitrul ales în dosarul nostru este într-un posibil conflict de interese.
În perioada curentă, clubul a angajat un auditor financiar extern, care a auditat toată situația clubului din 2021 până în prezent. Respectivul auditor, știind situațiile financiare ale clubului, a fost ulterior angajat să facă și un raport strict pe articolele prevăzute în criteriul financiar al documentației de Certificare Liga 2. Acest raport a fost unul pozitiv, în care s-a confirmat îndeplinirea condițiilor financiare de Certificare pentru sezonul 2023/2024.
Rapoartele financiare prezentate în aceasta perioada de către firma de audit care s-a ocupat de criteriul financiar în cadrul procesului de Certificare, conform cărora s-au luat deciziile Comisiilor de Licențiere din cadrul FRF, nu au avut o concluzie clară în ceea ce privește situațiile financiare ale clubului. Aceste rapoarte nu confirmă şi nici nu infirmă faptul că situațiile sunt în regulă sau nu. Faptul că deciziile comisiilor s-au luat pe baza unor recomandări, fără ca noi să fim consultați în privința neclarităților, pentru a putea face clarificările necesare, din nou, ne pune anumite semne de întrebare.
În continuare noi considerăm că putem avea câștig de cauză, clubul nu are datorii în perioadele de referință, iar situațiile financiare sunt clare, lucru confirmat și de alți auditori financiari.
Ni se pare logic, corect și normal ca noi sa fim echipa care începe campionatul și dorim ca FRF sa ia o decizie in acest sens cât mai curând posibil», a declarat Cristian Măţău, Secretarul General al clubului FC Braşov.
Dincolo de rivalități istorice sau de moment, dincolo de simpatii sau animozități, dincolo de ambițiile și interesele fiecărui actor implicat în fenomenul fotbalistic din România, credem cu tărie că Fotbalul, meciurile și rezultatele trebuie să se desfășoare în iarbă, sub privirile publicului. Rolul licențierii este de a asigura sănătatea financiară a cluburilor și un campionat neafectat de falimente și de retrageri.
Într-un context românesc, în care fiecare ediție de campionat ne arată echipe care, deși își iau licența, au probleme în a termina campionatul, FC Brașov este singura echipă penalizată de FRF, deși nu are probleme financiare. În fața acestei evidențe și acestui paradox, nu ne rămâne decât să întrebăm «de ce?» și să sperăm că dreptatea noastră va fi consfințită la TAS”.
Astfel, la FC Braşov se apropie sfârşitul. Sau mutarea în Liga 3, dar asta e puţin probabil, pentru că nu are finanţare pentru acel eşalon.
Totuşi, întrebările pentru primarul Allen Coliban sunt:
Cine plăteşte pentru tot ce s-a întâmplat în aceşti doi ani la FC Braşov?
Cine dă înapoi banii cheltuiţi pentru acest moft politic?
De unde se vor da înapoi banii care au ajuns la FC Braşov pe o decizie de Consiliu Local desfiinţată de Tribunalul Braşov.
După cum suntem însă obişnuiţi, primarul USR nu va răspunde.
FOTO: Facebook FC Brasov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Desfiintarea ar fi o pleasca pt Coliban daca il duce mintea. Are pretextul perfect sa desfiinteze rusinea asta si municipalitatea sa inceapa sa sustina SR.
[…] Alexa iese la atac. Deşi situaţia este una gravă la FC Braşov, echipă care nu are licenţă pentru Liga 2 şi nu a fost programată în prima etapă a noului […]
[…] Ţiriac, achiziţie de 28 de milioane de euro. Ţiriac Air, compania deţinută de braşoveanul Ion Ţiriac, a achiziţionat recent al doilea avion privat produs de compania Bombartdier, după […]