Sport

FC Brașov – demisie și transferuri

FC Brașov – demisie și transferuri.

Din ceea ce am aflat, președintele Marian Mitran și-ar fi scris demisia de la FC Brașov – Detalii, AICI. El s-ar afla, acum, într-un preaviz de 45 de zile. Ar fi invocat motive familiale pentru decizia luată. Așadar, în aceste zile s-ar face schimbul de putere la FC Brașov, Mitran – Bogdan Petric (foto: FC Brașov), numit manager general. Bineînțeles, cu girul primarului Allen Coliban.

La prezentarea oficială, Bogdan Petric a relatat, printre altele: „Este o mare bucurie, onoare și responsabilitate să mă alătur proiectului FC Brașov. Am venit 100% dedicat și motivat să dau tot ce ține de mine. Alături de echipa de conducere, vrem să aducem clubul la un nivel de organizare exemplar. Iar rezultatele, pe toate planurile, să fie în concordanță cu greutatea și renumele siglei pe care o purtăm lângă inimă (amănunte despre brandul FC Brașov – AICI)… Îmi doresc un FC Brașov implicat în comunitatea locală… Voi rămâne la FC Brașov atât timp cât voi simți că pot aduce valoare, că prezența, experiența și profesionalismul meu vor aduce un plus. Și, normal, atât timp cât voi fi dorit de persoanele care mi-au acordat încrederea. Indiferent că voi sta şase luni, un an sau doi ani, tot ce pot promite e că voi fi dedicat 100% obiectivelor ce trebuiesc îndeplinite. Tot ce am construit a fost pe integritate, respect, competență, empatie. Plus cei mai importanți piloni ai vieții: Dumnezeu și Familie, valori pe care am clădit totul”.

FC Brașov – demisie și transferuri

Cei din conducerea „galben-negrilor” lucrează la transferul tânărului fundaș dreapta Sergiu Pârvulescu. Jucătorul, crescut de Kids Tâmpa – internațional de juniori, este, acum, la FC Buzău, unde nu prea a fost utilizat.

De asemenea, atacantul Ștefan Blănaru a fost prezentat oficial la gruparea „galben-neagră”.

„Transferul la FC Brașov înseamnă un pas înainte. Este o echipă de tradiție din fotbalul românesc. Am venit cu inima deschisă. Sper să ne atingem obiectivele propuse. Am venit cu dorința de a face cât mai multe lucruri bune în aceste ultime trei meciuri din sezonul regular. Și cel mai important, dacă se poate și ne ajută rezultatele, să prindem play-off-ul. Eu zic că este un obiectiv realist calificarea în play-off. Deși nu va fi ușor deloc, pentru că nu depindem doar de noi. Sunt formații cu unu-două puncte în fața noastră și cu program mai accesibil. Voi da totul pentru a ne atinge obiectivele”, a declarat Ştefan Blănaru imediat după semnarea contractului cu FC Braşov.

CITEȘTE ȘI: FC Brașov vrea să transfere veterani

În altă ordine de idei, FC Brașov are obligația să plătească două stagii de pregătire în Antalya. Înainte ca Dan Alexa & Co. să plece în Turcia, la finele lunii ianuarie, oficialii „galben-negri” trebuie să-i achite unei agenții de turism și cantonamentul de anul trecut. Aceasta fusese „găsită” de fostul președinte, Ioan Mărginean.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] a negat că ar fi fost tentat să plece la Ceahlăul Piatra Neamţ şi a menţionat că nu a demisionat, urmănd să rămână în funcţie cel puţin până la […]

Back to top button