Sport

Emilian Cernica, despre problemele financiare de la Corona Brașov

 

Ca de obicei la început de an, la Corona Brașov sunt probleme cu salariile sportivilor, care întârzie. S-a întâmplat la hochei și toată lumea știe urmările, iar acum handbalistele sunt cam în aceeași situație. Cum bugetul a fost aprobat târziu, elevele antrenorilor Bogdan Burcea și Dumitru Berbece nu și-au încasat salariile pe ultimele luni, ele primind, totuși, o parte din banii pe martie.

Situația existentă a fost explicată de președintele ASC Corona Brașov, Emilian Cernica, oficialul menționând: „Într-adevăr, este o problemă, dar, din punctul meu de vedere, e una normală. Fetele și-au luat banii pe luna martie și în cel mai scurt timp vor fi virate salariile pe ianuarie și februarie. Bugetul a fost stabilit și împărțit pe secții. Fiind vorba despre o finanțare nerambursabilă de la bugetul local, au apărut aceste întârzieri. Suntem în grafic cu întocmirea documentelor necesare și în cel mai scurt timp se va ajunge cu banii la zi. Nu vor mai exista restanțe la jucătoare”. 

La rândul său, președintele secției de handbal de la Corona Brașov, Sergiu Chifu, ne-a declarat: „Nici nu se pune problema ca fetele să nu își primească salariile. Fiind vorba despre bani publici, există o procedură care trebuie urmată. În ianuarie s-a aprobat bugetul, în februarie a fost împărțit pe secții și abia pe 13 martie s-a votat ghidul de finanțare. Nu suntem singurul club din țară în situația aceasta. Am avut o ședință cu fetele, la care a participat și contabilul clubului, le-am explicat cum stau lucrurile și ele au înțeles situația”.

(L.P.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button