Sport

Corona Brașov, în grupele EHF European League

Corona Brașov s-a calificat în grupele EHF European League la handbal feminin, după ce a dispus, cu două victorii, în turul 3 preliminar, de Chambray Touraine Handball.

După 26-25 în Franţa, „galben-albastrele” s-au impus şi în returul de la Sala Sporturilor „D.P. Colibaşi”, cu acelaşi scor, 26-25.

Corona Braşov a început tare meciul şi, după ce oaspetele au deschis scorul, s-a desprins pe tabelă, 5-1. Apoi, disputa a fost una echilibrată, formaţia antrenată de Mariana Târcă şi Adrian Chiruţ menținând un avantaj de 3-4 goluri. Finalul reprizei a fost însă dominat de trupa din Franţa, care a profitat de o cădere în jocul Coronei. Franțuzoaicele au recuperat gol după gol şi după primele 30 de minute tabela arăta 11-10 pentru gruparea de la poalele Tâmpei.

Corona Brașov | MyTex.ro

După pauză, Corona şi-a revenit şi a controlat autoritar repriza secundă. Renata de Arruda a „închis” poarta, iar atacul a produs gol după gol. Brașovencele s-au desprins rapid şi au avut un avans maxim de 6 goluri, 23-17. Chiar dacă oaspetele au redus din nou din handicap, finalul a fost unul fără emoţii, Corona impunându-se cu 26-25.

Ana Maria Berbece, cu 5 goluri din 7 aruncări, a fost principala marcatoare a Coronei. Au mai înscris, Magda Balsam 4 goluri /7 aruncări, Karolina Kochaniak 4 g / 6 a, Sorina Grozav 4 g / 12 a, Eva Kerekes 3 g / 3 a, Ksenia Makeeva 2 g / 2 a, Sara Afentaler 1 g / 2 a, Bianca Bazaliu 1 g / 4 a, Andreea Popa 1 g / 2 a, Emoke Varga 1 g / 1 a.

Corona Brașov, în grupele EHF European League

Tragerea la sorţi a grupelor va avea loc joi, 19 noiembrie. România va avea 3 echipe în urne, Corona Brașov, Dunărea Brăila şi SCM Rm. Vâlcea.

Partidele din faza grupelor se vor juca în 2027, pe 9-10 ianuarie, 16-17 ianuarie, 23-24 ianuarie, 6-7 februarie, 13-14 februarie şi 20-21 februarie.

Primele două clasate în fiecare grupă vor merge în sferturi, programate pe 20-21 martie, turul, respectiv 27-28 martie, returul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google