Sport

Ciobotariu – pe făraș la Sepsi? Fotbaliștii, făcuți praf

Ciobotariu – pe făraș la Sepsi? O decizie în privința antrenorului principal al grupării din Sf. Gheorghe va fi luată astăzi, după ce echipa covăsneană a pierdut cu 0-3 restanța din deplasare cu CFR Cluj. Asta deși conducătorul Laszlo Dioszegi spusese înainte de meci că nu se pune problema despărțirii de „Ciobi”, chiar dacă se ratează și play-off-ul Superligii – Detalii, AICI.

„A fost pauză, chiar am dat niște zile libere. Gata, s-au odihnit băieții! Au toate condițiile, banii, primele sunt la timp, ce să mai dăm? Noi nu avem ce să mai dăm, ei trebuie să dea. Dacă se mai continuă în halul ăsta și se mai joacă în halul ăsta, clar că trebuie să ne gândim și la amenzi. De dat noi dăm, dar ei când ne dau? Au dat în Europa, dar în campionat încă n-am primit nimic. În campionatul nostru încă n-am jucat un meci bun, în care să pot să zic că am câștigat lejer. Am câștigat 3-0 la Dinamo, dar au fost trei ocazii, trei goluri. În rest, Dinamo ne-a dominat, să fim serioși”, a declarat Attila Hadnagy, managerul general al lui Sepsi Sf. Gheorghe, la Fanatik

Fostul ex-„stegar” a mai precizat: Toată lumea a vorbit foarte frumos de noi, că avem o echipă care să tragă la primele locuri. Să fim serioși, noi nu avem față de play-off”.

Ciobotariu – pe făraș la Sepsi?

Extrem de supărat după eșecul de la Cluj, în special în urma prestației formației sale din repriza a doua, Laszlo Dioszegi a plecat „glonț” de la stadion imediat după fluierul final.

Rămâne de văzut dacă Liviu Ciobotariu va primi credit în continuare din partea staff-ului administrativ, asta și pentru că și el și-a criticat dur jucătorii, pasându-le în totalitate responsabilitatea înfrângerii.

În cazul în care Sepsi va rămâne fără antrenor, o variantă luată în calcul ar fi brașoveanul Laszlo Balint.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare