Sport

Ce a spus șeful Dioszegi după ce Sepsi a câștigat Cupa României / Rămâne Bergodi?

Ce a spus șeful Dioszegi după ce Sepsi a câștigat Cupa României.

La Sibiu, Sepsi Sf. Gheorghe a învins Universitatea Cluj în finala Cupei României la loviturile de departajare. Portarul Niczuly a fost eroul covăsnenilor, parând trei penalty-uri. 14 au fost executate în total. După 120 de minute, scorul a fost egal, 0-0.

Astfel, Sepsi Sf. Gheorghe participă iar în cupele europene (preliminariile Conference League), după ce a luat Cupa României pentru a doua oară consecutiv.

Ce a spus șeful Dioszegi după ce Sepsi a câștigat Cupa României

La finalul partidei, Laszlo Dioszegi, acționarul principal al celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a avut un discurs realist la Digi Sport. Printre altele, el a declarat: „A fost un joc sub așteptări. Esențial este că am reușit să intrăm iar în Europa. Ne mai trebuie 2-3 jucători de valoare, iar fotbaliștii din lot trebuie să conștientizeze că țintim mai sus, la următorul nivel. Din cauza emoțiilor, la ultimele două penalty-uri n-am reușit să mă uit”.

În ceea ce privește situația antrenorului Cristiano Bergodi, Dioszegi a relatat: „Din partea mea, rămâne. Oricum, vineri ne vom așeza la masă și vom discuta”.

Înaintea disputei de la Sibiu, s-a vehiculat insistent că Bergodi va pleca de la Sepsi, înlocuitorul său urmând a fi, cel mai probabil, Liviu Ciobotariu, actualmente antrenor la FC Voluntari.

Vineri, așa cum a spus Laszlo Dioszegi, va fi și o adunare a jucătorilor cu fanii la stadionul din Sf. Gheorghe, iar în week-end se pare că se pregătește o sărbătoare în orașul menționat, cu prilejul trofeului cucerit de „alb-roșii”.

Rămâne Bergodi?

După victoria de aseară, antrenorul italian Cristiano Bergodi a menținut suspansul în ceea ce privește viitorul său în plan profesional.

„Vom vedea cu oamenii de conducere ce va fi, discutăm zilele următoare. Eu sunt fericit, e un club tânăr, am cucerit trei trofee.  Nu am nici o ofertă așa importantă, dar vom discuta. Nu pot să spun nimic. Europa e o provocare, am făcut ceva bun anul trecut, am mers mai departe un tur preliminar. Băieții pot juca și anul acesta în Conference League, apoi Supercupa. Ar fi frumos o întâlnire cu Gică Hagi. Dar nu pot să spun nimic, vom avea o discuție. Cei de aici s-au comportat foarte bine din toate punctele de vedere, nu pot să spun nimic de rău despre ei”, a afirmat Bergodi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
10 luni în urmă

Bravo!

10 luni în urmă

[…] Sărbătoare la Sf. Gheorghe – astăzi. Clubul Sepsi OSK va prezenta trofeul Cupa României, câștigat miercuri seară la Sibiu – Detalii, AICI. […]

Back to top button