Sport

BRAȘOV. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”!!! Destăinuirea emoționantă a unei medaliate mondiale cu bronz!!!

 

Zărneșteanca Iulia Găinariu a revenit din Italia, unde a participat la Campionatul Mondial de alergare montană pe distanțe lungi. Ea a fost una dintre componentele echipei feminine a României care s-a clasat pe locul 3 la această competiție – vezi: O BRAȘOVEANCĂ e medaliată mondială cu bronz!!!

Pe contul său de Facebook, Iulia Găinariu a descris experiența trăită în timpul acestei competiții, una pe care, cu siguranță, n-o va uita niciodată.

Așadar:

„Primul meu Campionat Mondial!

Aș putea să compar cursa cu ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Dragostea este pasiunea mea pentru sport, iar războiul a fost lupta cu mine însămi în timpul probei pentru a putea trece linia de finiș. În coborârea de la km 9 am încercat să depășesc o alergătoare care mă incomoda de ceva timp, iar când am crezut că am prins în sfârșit ocazia, deoarece m-am apropiat prea mult de o casă, am dat cu capul de grinda casei respective. M-am trezit în fund și nu am înțeles nimic din ce s-a întâmplat. Am căzut pe încheietura mâinii drepte care a început să mă doară cumplit și instinctiv mi-am dus mâna la cap, unde m-am lovit, și am constatat că eram plină de sânge. M-am uitat în jur și am realizat că sunt la concurs. M-am speriat atât de tare, încât am luat-o la fugă. Alergând, am observat că sângerez continuu, așa că m-am speriat și mai tare. M-am oprit în vale, la o fântână, să îmi spăl rana, mi-am pus bentița de pe cap în jurul încheieturii și am continuat să alerg. La a doua urcare plângeam și alergam, nu știu exact de ce plângeam, de frică, de oftică, de durere… cred că toate combinate. Credeam că, pentru mine, cursa este terminată și mă gândeam la un abandon. Norocul meu a fost că începutul celei de a doua urcări era foarte alergabil și am început să alerg, chiar să depășesc din concurente. Până pe vârf am depășit câteva fete, iar la vale, și mai multe. Tâmpla îmi vibra enorm de tare de la durere, iar mâna dreaptă nu o puteam folosi ca și sprijin pentru urcare. La a treia coborâre am alunecat, am căzut în genunchi și m-am lovit din nou la mână. Efectiv, din cauza durerii, nu aveam forța să împing în ea, să mă ridic. A venit un băiat de la Salvamont și m-a ajutat, iar când l-am auzit că a spus în stație «avem o accidentată» am luat-o la fugă. Mai aveam doar 3 km până la finiș și îmi era teamă că nu mă lasă să termin cursa. La ultima coborâre eram extenuată, și fizic, dar mai ales psihic… Când am ajuns la asfalt, mai aveam, cred, aproximativ 600-800 m până la finiș, în urcare, iar Sergiu, component al delegației noastre, mi-a spus că suntem pe locul 3, așa că am uitat pentru puțin timp de durere și am accelerat cât am putut. Toată cursa mă gândeam la acea linie de finiș și la un umăr pe care să pot plânge, dar nu am apucat, de fericire.

Îmi pare rău că nu am putut obține o performanță mai strălucită, cu care aș fi putut ajuta echipa și mai bine în clasament, dar obiectivul meu de anul acesta a fost altul, așa că nu am avut posibilitatea să mă pregătesc cum ar trebui pentru această competiție. La anul, în Polonia, sper să urcăm cel puțin o treaptă a clasamentului”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button