Sport

BRAȘOV. Poloiștii de la Sportul Studențesc Corona Brașov se testează cu o formație de top din Italia

 

Poloiștii de la Sportul Studențesc Corona Brașov sunt gata de startul noului sezon. Mâine, de la ora 20.00, la Bazinul „Olimpic”, brașovenii își vor prezenta lotul pe care se vor baza, după care, la 20.30 va începe amicalul de lux cu Sport Management Verona, formație care a terminat pe pozția a treia sezonul trecut în campionatul Italiei, în spatele formațiilor Pro Recco și Brescia și care evoluează în preliminariile Ligii Campionilor.

„Le mulțumim celor de la Verona pentru că au acceptat invitația noastră. Va fi un amical tare pentru noi, care ne va arăta la ce nivel suntem în comparație cu formații care joacă în Liga Campionilor. La fel ca și noi, Verona a terminat pe locul al treilea în întrecerea internă, însă valoarea campionatului Italiei este net superioară celui din România. Aștept să avem o evoluție bună, acest test ne va ajuta cu siguranță în meciurile oficiale. Noi am făcut unele schimbări în lot față de sezonul trecut. Au plecat Benic și Jerkovic, am adus un jucător din Naționala Slovaciei, Kolaric și un portar sârb cu experiență, Milos Marinkovic, fratele lui Nenad Marinkovic, antrenorul secund al echipei de baschet Olimpia”, a declarat antrenorul „studenților”, Aurelian Georgescu.

Gianni Averaimo, fostul mare portar al Italiei, campion olimpic în 1992 la Barcelona, actualul team manager al grupării din Verona, a comentat: „Suntem bucuroși să fim aici, le mulțumim celor de la Sportul Studențesc Corona Brașov pentru invitație. Pe antrenorul Aurelian Georgescu îl știu din perioada în care amândoi eram jucători. Sper că această primă acțiune să reprezinte începutul unei colaborări între cele două cluburi. Și pentru noi va fi un test util. Am trecut de primul tur preliminar al Ligii Campionilor și avem nevoie de jocuri. Sper că lumea va veni la meci, cu siguranță va fi un spectacol frumos”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare