Sănătate

Patru vieți salvate de un tânăr brașovean în moarte cerebrală

Patru vieți salvate de un tânăr brașovean în moarte cerebrală. Deși îndurerată, familia acestuia a acceptat să-i doneze o parte din organe. Inima, ficatul și rinichii au salvat patru oameni aflați pe listele de transplant. Ei au primit astfel o nouă șansă la viață.

„Transplantul înseamnă viață!
Miercuri, 18 ianuarie, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov a avut loc un eveniment medical cu însemnătate deosebită: prelevare de organe de la un donator și transferarea acestora spre salvarea a 4 noi vieți pe teritoriul României, la pacienți aflați pe listele de așteptare”, a scris pe Facebook medicul Amin Zahra, specialist Anestezie și Terapie Intensivă, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov.

Patru vieți salvate de un tânăr brașovean în moarte cerebrală. Procedura medicală de prelevare a organelor a avut loc conform protocoalelor Agenției Naționale de Transplant (ANT) și a implicat o echipă de medici din trei orașe: Brașov, București și Cluj-Napoca, a precizat dr. Zahra.

„Mulțumim familiei îndurerate a pacientului care a luat o decizie dificilă în acele momente grele.
Au oferit șansa la viață altor semeni aflați în suferință, pentru care transplantul este ultima lor șansă!
(…)
Ne arătăm încă odată profundă recunoștință și respectul deplin familiei pacientului donator pentru decizia salvatoare de vieți și sincere regrete pentru pierderea suferită în familie.
Mulțumim tuturor celor care înțeleg că donarea de organe și tesuturi este un gest suprem de generozitate, bunătate și iubire față de semeni!”

Amin Zahra, medic ATI, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov

Articole asemănătoare

Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button