Sănătate

NUTRIŢIE. Alimente de inclus în meniu, în sezonul rece!

 
Supele, condimentele, mirodeniile, legumele, fructele, produsele lactate şi ceaiurile ar trebui să se regăsească în alimentaţie, măcar în sezonul rece, pentru a ne menţine sănătoşi. 
 
Supele şi ciorbele sunt o alegere foarte bună toamna şi iarna, întrucât furnizează căldură corpului şi facilitează hidratarea imediată, conform nutriţioniştilor. Sunt bune şi pentru că principalele ingrediente sunt legumele, care reprezintă sursă de energie. 
 
Pe de altă parte, condimentele şi mirodeniile favorizează funcția vasodilatatoare a corpului, în legătură directă cu termoreglarea. Astfel, consumul de piper, scorţişoară, şofran etc. contribuie la creşterea temperaturii corpului. Usturoiul favorizează producerea de anticorpi. 
 
Ca şi condimentele, ceaiurile menţin temperatura corporală ridicată, pe lângă faptul că unele plante potenţează funcţionarea sistemului imunitar.
 
Specialiştii recomandă şi consumul fructelor şi legumelor de sezon, pentru vitaminele pe care le conţin, în timp ce produsele lactate ar asigura menţinerea unor niveluri optime de vitamina B şi vitamina D (lipsa primei vitamine poate cauza anemie, iar vitamina D reglează nivelul de calciu din corp). 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare