Ministrul Vâlcov se întâlnea cu suspecţii în cimitir!?

Au apărut noi detalii despre ministrul Darius Vâlcov, în propunerea de arestare preventivă pe care procurorii DNA au formulat-o pe numele primarului municipiului Slatina. Astfel, pe surse s-a aflat că au existat situaţii în care ministrul Darius Vâlcov, la acea dată primar al Slatinei, ar fi primit în pungi de plastic sume uriașe de bani. În referatul cu propunere de arestare preventivă se vorbește și despre întâlniri prin cimitir, informează B1 TV.
Darius Vâlcov a fost pus sub urmărire penală de procurorii DNA pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de influenţă în timpul mandatului de primar al Slatinei. Ministrul Finanţelor Publice este acuzat că ar fi favorizat firma unui om de afaceri, când era primar, intervenind în procedurile de licitaţie a unor contracte.
„Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înţelegerii cu omul de afaceri, suspectul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme“, arată DNA într-un comunicat oficial.
În acest dosar, primarul municipiului Slatina, Prina Minel-Florin, a fost reţinut cu privire la săvârșirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. Ulterior s-a decis ca acesta să fie cercetat în arest la domiciliu.
Copreședintele PNL Alina Gorghiu susţine că Darius Vâlcov ar trebui să își dea demisia din Guvern, având în vedere că acum are calitatea de urmărit penal. Un membru al Executivului urmărit penal nu poate avea decât o contribuție negativă la imaginea României, arată aceasta, într-o postare pe Facebook.
Citiţi și: UPDATE. Primar reţinut în dosarul Vâlcov
UPDATE. Ministrul de Finanţe, pus sub acuzare de DNA
UPDATE. Ministrul Finanțelor, săltat de DNA ca suspect
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





