IOHANNIS face declaraţii! Live text!

Președintele Klaus Iohannis face o declarație de presă, după consultările avute cu partidele și formațiunile politice reprezentate în Parlament. Amintim că azi, la Palatul Cotroceni, a avut loc a treia serie de consultări pe tema reformei electorale, blocarea cererilor justiției de către legislativ și votul în diaspora.
„Apreciez interesul pentru aceste consultări, dar și participarea partidelor la consultări. Mă bucur să constat că intrăm în normalitate. În urma discuţiilor de azi ne aflăm pe drumul cel bun“, a spus Iohannis, în urmă cu puţin timp.
Principalele declaraţii:
„Există un acord pe trei mari chestiuni: alegerile locale, legislația privind alegerile parlamentare și votul pentru diaspora“.
„Până la jumatate lunii mai să fie adoptate și trimise spre promulgare legea alegerilor locale și a finanţării partidelor. În privinţa celei din urmă, repet, nu promulg legi care încalcă principii constituţionale sau are lacune juridice. Lucrul bine făcut începe cu legislaţia bine făcută.
Știm foarte bine că în ultimii 25 de ani legislaţia prost făcută a dus la stagnare și ineficienţă“.
„Am vorbit despre corectarea prevederilor care dau impresia că partidele doresc să lase portiţe pentru finanţări, în special împrumuturile de la persoane fizice.
Mă bucur să constat ca partidele au fost de acord cu aceste modificări“.
„Am văzut că legea privind statutul deputaţilor și senatorilor a fost
pusă în acord cu Constituţia, lucru excepţional. Părerea mea, mai bine
târziu decât niciodată…În același timp am sesizat că acest
prilej nu a fost folosit pentru transparentizarea procesului de
dezbatere a cererilor justiţiei de reţinere a parlamentarilor.
Am aflat ca legea alegerilor locale a trecut azi cu bine in Senat, e un semn bun că dacă se dorește chestiunile se pot rezolva“.
„Îmi exprim speranţa ca în această sesiune partidele vor duce la îndeplinire lucrurile la care s-au angajat în faţa cetatenilor, nu în faţa mea“.
Răspunzând la o întrebare legată de faptul că nu face mai des declaraţii publice, Klaus Iohannis a răspuns:
„Astăzi nu prea am tăcut. Președintele trebuie să aibă curajul să nu se exprime chiar în fiecare chestiune. În cazul nefericit al românului răpit am fost în fiecare zi în contact fie cu ministrul de Externe, fie cu celula de criză. Nu trebuie să ies eu la microfon să spun ce să facă oamenii, ei știu foarte bine ce e de făcut. Nu cred că trebuie sa comentez eu personal orice eveniment“.
Amintim că azi, PSD, PNL și UDMR au fost de acord, la consultări, cu modificarea legii alegerilor locale în sensul alegerii primarilor din primul tur și cea a președinților de Consilii Județene prin votul consilierilor. La scurt timp de la finalizarea consultărilor, Senatul a adoptat legea alegerilor locale, actul normativ urmând a fi transmis Camerei Deputaților.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





