George Scripcaru – cu privire la defrişări în Rezervaţia Naturală Tâmpa şi amicii lui Allen Coliban

George Scripcaru a scris pe pagina sa de Facebook că, „prin intermediul acestei postări, sesizez Garda de Mediu Brasov pentru a verifica legalitatea defrișărilor care se fac în aceste zile pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea 44, spre Tâmpa, adică exact în zona Rezervației Naturale Muntele Tâmpa”.
„Terenul de pe care se taie arborii aparține firmelor apropiaților fostului primar Coliban, respectiv Bogdan Ciungara & Co, care intenționează să construiască în partea de sus a străzii C.D. Gherea «Locuințe colective, cazare turiști și funcțiuni complementare», așa cum reiese din certificatele de urbanism solicitate anul trecut”, potrivit actualului primar al Braşovului, care a prezentat şi un filmuleţ în acest sens – AICI.
George Scripcaru – cu privire la defrişări în Rezervaţia Naturală Tâmpa şi amicii lui Allen Coliban
„Mai precis, prietenii lui Coliban vor să facă apart-hoteluri pe cei 5.763 mp pe care îi dețin prin firmele Două Ha Project SRL și Dobrogeanu FN 1 SRL. Oare vor să ne arate că dezvoltările imobiliare în zonele pitorești ale orașului și în Poiana Brașov sunt bune, dacă le fac ei? Și cum rămâne cu războiul tovarășului lor, Coliban, cu rechinii imobiliari răi, care vor să distrugă dealurile Brașovului cu betoane și construcții?”, a mai menţionat George Scripcaru.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.


Mars mai analfabetule, iar dezinformezi? Doar atat poti? Brambureala din oras, cu oameni care matura in sec XXI, cu tot felul de servicii contractate doar ptr sustinatorii din campanie sunt suficiente ptr a ne arata incapacitatea cronica a unui analfabet… Citeşte mai mult »
Nu mi-e dragă vinitura penală dar dacă e adevărat este extrem de grav. Cine se face vinovat trebuie băgat la răcoare iar lucrările sistate de urgență.
Scrie care e dezinformarea.
[…] Fabrica de cărţi personalizate din Braşov. […]