Politic

BRAŞOV. Vis împlinit la BRAN. Vin bani pentru realizarea reţelei de canalizare

 

După multe zbateri, de ani buni, din partea localnicilor şi a administraţiei locale, cu susţinerea celei judeţene, Primăria Bran se află pe lista beneficiarilor PNDL2 (Programul Naţional de Dezvoltare Locală) cu un proiect aprobat la finanțare de 22,42 de milioane de lei, pentru realizarea rețelei de canalizare la nivelul localității, inclusiv modernizarea staţiei de epurare.

Cu ocazia unei conferinţe de presă susţinută astăzi la sediul PSD Braşov, primarul din Bran, Rareş Rădăcină, a adăugat: „Tot la capitolul canalizare, avem extinderea reţelei de canalizare şi înlocuirea conductei de apă în Satul Poarta prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), de 1,6 milioane euro. Așteptăm avizul de mediu. S-ar putea ca săptămâna viitoare să semnăm contractul de finanţare cu Alba Iulia, pentru cei 4 km rețea de apă și canalizare. Contractul prin PNDL2 este practic diferenţa de realizare a reţelei la Satul Şimon, Bran Centru, Satul Predeluţ şi modernizarea staţiei de epurare”.

Sursa citată a precizat că, în acest sens, a fost semnat cu CEC un contract de împrumut de 2 milioane de euro pe o durată de 10 ani, tocmai pentru a putea susţine proiectele de canalizare.

Dobânda este de 1,68%+ROBOR. Contractul a fost încheiat cu o clauză ca în momentul în care primim bani şi din alte finanţări, să putem folosi împrumutul şi pentru alte proiecte. Mai avem un proiect de 1 milion de euro, depus pentru modernizare și asfaltare strada Poarta și strada Iancu Gonțea, prin PNDR”, a explicat primarul Rădăcină.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare