Politic

BRAŞOV. Sute de containere noi pentru gunoi, în cartierele Astra, Răcădău şi Centru

 

Primarul George Scripcaru a avut, vineri, o nouă discuție cu cei doi operatori de salubrizare, pentru a verifica măsurile pe care aceștia și le-au asumat în urmă cu o săptămână.

„Le-am cerut celor doi operatori ca, până la încheierea lunii curățeniei, toate platformele de depozitare a deșeurilor și zonele din jurul acestora să fie curate, să aibă eurocontainere în stare bună și care să asigure necesarul de depozitare, deșeurile să fie ridicate la timp, astfel încât să dea gunoiul din containere pe afară, pentru că Brașovul trebuie să rămână unul dintre cele mai curate orașe din România. Până în prezent, ei au respectat planul de măsuri stabilit cu noi și sper să îl mențină în continuare, iar în acest sens, am solicitat Poliției Locale și inspectorilor din Primărie, să monitorizeze modul în care se derulează această activitate în municipiul Brașov”, a declarat primarul Braşovului, George Scripcaru.

Conform constatărilor în urma verificărilor efectuate de către reprezentanții Primăriei, asocierea dintre cei doi operatori de salubrizare a instalat, până în weekend, în cartierul Răcădău, 25 de containere noi, la 10 platforme, fie că au fost înlocuite cele deteriorate, fie au fost adăugate. Acolo unde se strângea foarte mult gunoi s-a suplimentat numărul de containere și a fost mărită și frecvența de ridicare. De exemplu, o platformă are acum 11 containere, deoarece erau mai multe blocuri arondate la aceasta și se strângeau foarte multe deşeuri menajere, după cum a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.

Sursa citată a precizat că în cartierul Astra au fost duse 25 de containere noi la 13 platforme, iat în zona centrală, la două paltforme sunt acum opt pubele noi. Pentru săptămâna aceasta, operatorii de salubritate au prevăzut amplasarea în cartierul Astra a altor 40 de containere noi și câte 10 în zonele Răcădău și Centru.

„Aproximativ 300 de euro costă un container de acest tip. În perioada următoare, pe platformele de depozitare a deșeurilor vor ajunge 600 de containere noi, pentru a le înlocui pe cele improprii sau în completarea celor existente, aşa cum a solicitat primarul operatorilor, să nu mai existe situații în care la platformele de gunoi să se găsească pubele deteriorate, fără roți, strâmbe. Responsabilitate lor este ca toate containerele să fie funcționale și după ce se vor aduce cele noi”, a mai spus Toarcea.

Au mai fost aduse două gunoiere noi, cu sistem de compactare. Astfel, pe de o parte, pentru a fi crescută frecvența de ridicare de la platforme, iar pe de altă parte, ca să nu mai ajungă fracția umedă pe jos din mașini.

„Operatorii de salubritate ne-au asigurat, că în acest moment, toate autospecialele utilizate sunt moderne și au sistemul de compactare etanș, astfel încât să nu lase în urmă levigat”, a continuat Sorin Toarcea.

Totodată, operatorii de pe gunoiere, începând de săptămâna trecută, au mătură și lopată și au obligația să curețe atât în interiorul platformei, cât și în jurul platformei. În cazul în care există grămezi de deșeuri lângă platformă, în ziua în care se constată acest lucru, operatorul trebuie să asigure ridicarea gunoiului depozitat accidental lângă rampă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare