Politic

BRAȘOV. Acuzați de conflict de interese de natură administrativă, pe când erau consilieri locali în Hălchiu

  • agentia-nationala-de-integritate_2.jpg

Doi consilieri locali din Hălchiu, din perioada 2019, sunt acuzați de conflict de interese de natură administrativă, în legătură cu atribuirea unor suprafețe de pășune către rude apropiate de-ale lor (tată, respectiv fiu).

Iată ce a informat Agenția Națională de Integritate cu privire la una dintre persoane:

„DRUGAN PETRU,
Consilier local în cadrul C.L. al Com. Hălchiu, Jud. Brașov
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la data de 10 mai 2019 la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L pentru aprobarea încheierii contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune proprietate privată a comunei Halchiu. Ulterior adoptării Hotărârii C.L, la data de 14 mai 2019, Primăria comunei Hălchiu a încheiat cu tatăl persoanei evaluate un contract privind închirierea prin atribuire directă a unei suprafețe de pășune aflată în proprietatea privată a comunei.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin.(1) din Legea nr. 215/2001 şi cu prevederile art. 75, lit. a) şi art. 77 din Legea nr.393/2004 (dispoziții legale în vigoare la data săvârșirii faptei)”.

Iată și datele privind cea de-a doua persoană:

„NECULA SAMOILĂ,

fost Consilier local în cadrul C.L. al Com. Hălchiu, Jud. Brașov
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării mandatului 2016 – 2020 de consilier local, deși avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor, a participat la data de 10 mai 2019, la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. pentru aprobarea încheierii contractelor de închiriere prin atribuire directă a unor suprafețe de pășune proprietate privată a comunei Hălchiu. Ulterior adoptării Hotărârii C.L, la data de 14 mai 2019, Primăria comunei Hălchiu a încheiat cu o întreprindere individuală – al cărei titular este fiul persoanei evaluate, un contract privind închirierea prin atribuire directă a unei suprafețe de pășune aflată în proprietatea privată a comunei.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin.(1) din Legea nr. 215/2001 și cu prevederile art. 75, alin. (1), lit. a) și art. 77, alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 393/2004 (dispoziții legale în vigoare la data săvârșirii faptei)”.

Alte cazuri prezentate astăzi de ANI – AICI.

Conform reprezentanților Agenției, persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare