Politic

Alegeri 2024. Adrian Veștea – declarația sa la candidatura pentru șefia CJ, înainte ca PSD și PNL să decidă dacă fac alianță la Brașov

Alegeri 2024.

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a declarat că luni se va decide dacă liberalii și PSD-iști vor avea liste comune la alegerile locale din 9 iunie (și) în județul Brașov – Detalii, AICI. Până atunci, atât PSD Brașov, cât și PNL Brașov și-au anunțat proprii candidați pentru funcțiile de președinte CJ și primar, cu mențiunea că liberalul George Scripcaru ar fi în stand-by – Vezi AICI și AICI. De asemenea, s-a precizat că atât PSD, cât și PNL vor merge pe liste separate în toate localitățile din județul Brașov.

Alegeri 2024

Iată și ce a spus Adrian Veștea despre lansarea candidaturii sale pentru șefia Consiliului Județean Brașov: „Candidez pentru președinția Consiliului Judetean Brasov sub sigla Partidului Național Liberal (PNL), așa cum o fac de peste 20 de ani! Partidul Naţional Liberal a fost un pilon de încredere și progres în arhitectura politico-socială a României moderne. In ultimii 8 ani, am fost implicat în transformările semnificative prin care a trecut județul nostru, având convingerea fermă că principiile liberalismului reprezintă cheia dezvoltării sustenabile și incluzive a comunității noastre”.

„Credința mea în potențialul brașovenilor, în valoarea incontestabilă a democrației și în libertatea de exprimare stă la baza angajamentului meu neclintit pentru promovarea unei guvernări responsabile, transparente și orientate către nevoile cetățeanului. Experiența acumulată alături de colegii mei liberali în administrația locală brașoveană mă determină să nu mă abat astăzi de pe drumul drept pe care sunt, pentru că împreună am reușit să schimbăm fața județului Brașov, transformându-l dintr-o zonă slab conectată a României într-un adevărat nod strategic care conectează lumea”, a mai spus actualul ministru al Dezvoltării.

Alegeri 2024

În continuare, Adrian Veștea a relatat: „În ultimii zece ani, am fost martori la evoluția societății brașovene, care a demonstrat că performanța poate fi atinsă prin voință, dedicare și o viziune clară. Rădăcinile noastre culturale și istorice, împreună cu deschiderea către inovație și tehnologie, au pus bazele unei comunități dinamice, capabilă să se adapteze cu succes la provocările secolului XXI. Viziunea mea pentru viitorul județului Brașov este una ambițioasă: să ne poziționăm printre cele mai dezvoltate și prospere regiuni din Europa. Acest obiectiv poate fi atins prin consolidarea infrastructurii critice, sprijinirea inovației și a antreprenoriatului, îmbunătățirea accesului la educație și servicii de sănătate de calitate, și, nu în ultimul rând, prin promovarea unui mediu sustenabil, care să respecte resursele naturale și patrimoniul cultural unic al județului nostru”.

„Convingerea mea este că, împreună, putem construi un viitor în care fiecare brașovean să beneficieze de oportunități egale, să trăiască într-o comunitate sigură și să se bucure de un mediu în care inovația și tradiția merg mână în mână. Mă întorc cu încredere în fața brașovenilor și îi asigur că Brasovul va fi județul marilor proiecte, în mandatul care urmează”, a încheiat liderul PNL Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare