Expres

Băutura pe care trebuie să o bei în fiecare dimineață

Băutura pe care trebuie să o bei în fiecare dimineață
Neurochirurgul Vlad Ciurea a vorbit despre băutura care ar trebui băută în fiecare dimineață. Pe lângă această băutură, creierului uman îi place și dulcele, dar cel mai mult „îi place zâmbetul”, spune celebrul medic.

Dimineață, trebuie să ne trezim cât mai devreme, să deschidem geamurile larg și să facem câteva exercițîi de inspirație și expirație. Un profesor din Academia rusă, care a trăit o perioadă în Siberia, spune că se poate trăi 150 de ani cu aerul curat din Siberia.
Aerul acela să între în plămân. Acele mici exerciții fizice ajută creierul să se încălzească, să pornească toate circuitele. Apoi, să bem două pahare de apă la temperatura camerei.

Primul este extraordinar, pentru că evacuează tubul digestiv. Al doilea pahar cu apă este foarte bun pentru că intră în circulație și pune «locomotiva» în mișcare”, a spus medicul Vald Ciurea, conform site-ului Îndemnul Inimii.

Creierul are nevoie de aer curat, de mâncare sănătoasă, fără grăsime, dar cu un dulce bun, precum mierea. Creierului îi place ciocolata, are nevoie de apă, dar cel mai mult și mai mult îi place zâmbetul. În timpul somnului, creierul nu doarme, ci funcționează că să țină în activitate organele interne. Dar, mai face ceva foarte important.

Dacă un om se culcă având în minte o problema importantă pe care nu știe cum să o rezolve, a două zi dimineață are și răspunsul. A două zi găsești rezolvarea. Deci, creierul a făcut conexiunea între gândire, judecată, memorie, iar dimineață ai ideea pe masă, pentru că mintea este liniștită. Deci, să nu stai nedormit”, a mai spus medicul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare