Aeroportul Brașov. Cu scandal, Micu rămâne șef, dar revine Fly Lili
Aeroportul Brașov. Cu scandal, Micu rămâne șef, dar revine Fly Lili
Ședința extraordinară a Consiliului Județean Brașov, convocată de îndată, s-a încheiat cu Daniel Ștefan Micu vorbind în plen în aceeași calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG). Proiectul de hotărâre – punctul 13 – prin care urma să fie revocat din funcție, prin constatarea încetării de drept a mandatului de administrator al lui Micu, a fost scos de pe ordinea de zi, pe motiv că nu a existat niciun aviz din partea comisiilor de specialitate ale legislativului județean.
Proiectul a fost inițiat de doi consilieri județeni USR, pe motiv de incompatibilitate, pentru că Daniel Micu este angajat al ROMATSA, cu care AIBG are relații comerciale, fiind singurul aeroport din țară care plătește către ROMATSA serviciile de navigație aeriană (controlul traficului prin turnul virtual monitorizat de la Centrul DNSAR Arad). Iar facturile sunt semnate chiar de Micu, președinte CA din mai 2022 (detalii aici).
„Nu mi-am închipuit că o să ajungem în halul acesta de bulibășeală”
Totuși, situația Aeroportului Brașov, despre care directorul demis Alexandru Anghel a făcut recent dezvăluiri (detalii aici), a prilejuit mai multe intervenții vehemente și dispute verbale – în special între USR și PNL – la finalul ședinței, rezervat exprimării punctelor de vedere (video mai jos, de la minutul 26). Printre cei care au criticat pe un ton înalt decizia de a numi un alt director, interimar, și încă unul care a condus un aeroport „mort” (Aeroportul Tulcea), a fost deputatul (ex-USR) Tudor Benga. „Aeroportul Tulcea a avut, în zece ani, pasageri cât a avut Aeroportul Brașov în octombrie! (…) Dacă asta numiți dvs. management performant sunteți în mare eroare! (…) Cei care mă cunoașteți știți că de opt ani, vorbesc și scriu și fac tot ce ține de mine pentru acest aeroport și nu mi-am închipuit că o să ajungem în halul acesta de bulibășeală. O să intrăm într-o sarabandă a interimatelor, timp în care nimeni nu va lua decizii coerente și niciun operator nu va avea încredere să vină pe Aeroportul Brașov (…). Aveți cu toții, cei din Consiliul Județean, o mare responsabilitate legată de acest aeroport și tot ceea ce se întâmplă cu el vă afectează cariera politică!”, a afirmat deputatul, căruia președintele CJ, Todorică Șerban, i-a reproșat că preia retorica din unele publicații brașovene.
Alte reproșuri
Daniel Micu a început prin a spune că își menține și este valabilă declarația despre conflictul de interese pe care a dat-o în 2022. Reamintim că, din punctul său de vedere, nu este incompatibilă calitatea de președinte al CA la Aeroportul Brașov cu cea de angajat al ROMATSA, pentru că nu ar fi reprezentantul regiei în Consiliul de Administrație.
Consilierii județeni USR i-au solicitat lui Daniel Micu să prezinte documentele, mai ales cel pentru atragerea răspunderii lui Alexandru Anghel în instanță (conform deciziei de demitere din 9 noiembrie, pentru un prejudiciu, neprecizat încă, care i se va imputa acestuia), singurul act care poate justifica demiterea lui. „În contractul de mandat al domnului Anghel scrie clar că în 30 de zile de la atragerea răspunderii încetează contractul. Domnul Anghel este director până în 10 decembrie, deci suntem în termenul legal”, a afirmat Micu.
Un alt reproș a fost neactualizarea planului de management al Aeroportului, după cum se discutase la o ședință CJ anterioară, la care președintele CA a fost prezent (detalii aici). În principal era vorba despre un site interactiv al Aeroportului, pe care să se poată urmări și zborurile, dar și despre lansarea unui chestionar de satisfacție pentru pasageri, chestiuni rămase tot la nivelul de promisiuni.
Momentul profitabilității aeroportului, prin 2026-2027
Micu nu a putut răspunde nici la întrebarea legată de pierderile estimate pentru anii viitori sau măcar pentru 2024, pierderi care vor fi acoperite din banii brașovenilor: „Nu cred că e corect să spunem ce pierderi vom avea. Este clar că la început va funcționa cu sprijin de la autoritatea tutelară (n.r. – Consiliul Județean). Așa, ca o gândire a Consiliului de Administrație, noi vedem momentul profitabilității în 2026-2027”.
Deputatul Benga a mai vrut să știe care este strategia, dacă s-au făcut calculele pentru subvenționarea unor rute și, mai ales, dacă se poartă discuții în acest sens cu operatori aerieni cu un istoric clar (aluzie la Dan Air, care a plecat după nici cinci luni) și cu perspective de dezvoltare și de menținere a curselor și după ce nu vor mai fi subvenționate din banii contribuabililor brașoveni. „Suntem în analiză pentru eventuale sume pentru subvenționarea unor noi rute. Trei ani sunt subvenționate la jumătate de tarif și apoi încă trei ani trebuie să le mențină. Suntem în discuții, o să ne vedem chiar luna asta la aeroport cu reprezentanții Fly Lili, care au făcut o adresă direct către Consiliul de Administrație. Totodată, suntem în discuții și cu alte companii, urmează să facem niște declarații de intenție în regim de urgență către dumnealor și să ne vedem. În ceea ce privește Aeroportul Tulcea, nu suportă comparație, acolo e turism sezonier, altă industrie și așa mai departe”, a declarat președintele CA.
Ar prelua două dintre cursele abandonate de Dan Air
În iulie, când s-a anunțat sosirea Fly Lili la Brașov, se știa că va opera pe curse deja deschise de Dan Air, primul operator care a început zborurile de linie de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.
Astfel, era planificat ca transportatorul să deservească destinaţia Stuttgart luni, miercuri şi vineri, începând cu 1 decembrie 2023. Din 2 decembrie ar fi trebuit să fie lansate zborurile către München, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă.
Fly Lili este o companie aeriană românească fondată în 2023. Până acum, transportatorul a fost activ în principal în zona serviciilor charter şi ACMI. ACMI sau leasingul aerian este procedura folosită de operatori aerieni care închiriază aeronave de la alte companii aeriene sau de la companii de leasing din două motive principale: să opereze aeronave fără a plăti achiziționarea acestora și să asigure o creștere temporară a zborurilor spre anumite destinații.
Compania are în prezent o serie de zboruri de vacanţă (charter) în nume propriu. Flota este formată în prezent dintr-un Airbus A319 şi trei A320.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
[…] extraordinare, pe motiv că nu are aviz de la nici o comisie a legislativului județean (detalii aici).Consilierii judeţeni ai USR Braşov și-a motivat demersul prin faptul că Daniel Micu este […]