Locuri de muncă

BRAȘOV. Criză a forței de muncă: 580 de șomeri pe 2.637 de joburi!

  • bursa_242730.JPG
 

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți a adunat astăzi la Casa Armatei aproape 600 de candidați, dintre care nici 15% absolvenți. De altfel, numărul participanților a fost cu 2.000 mai mic decât numărul joburilor oferite, iar cei mai mulți dintre șomerii de la Bursa joburilor pentru absolvenți erau la un sfert de veac distanță de absolvirea unei forme de învățământ. 

Evenimentul a fost organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brașov. Deși obiectivul principal al acestui eveniment l-a constituit creșterea gradului de ocupare pentru absolvenții promoției 2017, nu au fost excluse alte categorii de persoane aflate în căutarea unui job prin întâlnirea directă a cererii cu oferta de locuri de muncă. De altfel, absolvenții au fost în minoritate.
Potrivit datelor oferite de directorul executiv al AJOFM Brașov, Liliana Dragomir, la acest eveniment au participat 109 agenți economici, care au oferit 2.637 de locuri de muncă, cu circa 1.000 mai multe față de ediția din 2016. Joburile au fost oferite atât pentru persoane cu studii superioare (circa 150 de locuri), cât mai ales pentru cele cu studii medii și minim obligatorii. Posturile vacante au acoperit o paletă de circa 300 de meserii, de la inginer (diverse specializări) până la profesor, de la project manager până la proiectant, de la translator până la inspector/specialist resurse umane, de la șef de sală până la recepționer, de la bucătar până la agent de vânzări, de la șef autobază până la izolator termic, de la facturist până la florar-decorator. Oferta detaliată, aici.

Nouă persoane au fost angajate pe loc

Brașovenii care au participat la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți au fost de toate vârstele și din toate categoriile sociale. Cei mai „bătrâni” au depus CV-uri pe unde au putut și au plecat cu speranță. Alții au venit obligați doar de viza pe carnetul de șomer. În general, absolvenții aveau un aer distrat. Mulți au fost decepționați de oferta salarială mică și condițiile exagerate – spun ei -, printre care vechime, experiență, limbi străine, cerute de angajatori.
De cealaltă parte, s-au aflat angajatorii, care au afirmat că rata de succes nu este foarte mare, dar unii au reușit, totuși, să găsească persoanele potrivite pentru măcar unul-două dintre joburile pe care le-au oferit. Cel puțin și-au făcut o bază de date cu potențiali candidați. „Pentru că am observat că numărul persoanelor înregistrate în evidenţele agenţiei este într-o contină scădere, vom lansa un proiect strategic, împreună cu ANOFM, în care, împreună cu mai multe instituţii, repectiv primăriile, inspectoratul şcolar, protecţia copilului, cu evidenţa populaţiei şi alte entităţi importante din judeţul Braşov, să depistăm persoane aflate în căutarea unui loc de muncă în fiecare sătuc din judeţ, tocmai ca să oferim acestor persoane neînregistrate măsuri active pentru găsirea unui job”, a declarat Liliana Dragomir, director AJOFM Braşov. Potrivit AJOFM Braşov rata şomajului este de 3,04% la Braşov.
La finalul bursei, datele AJOFM arătau că prin fața angajatorilor au trecut 580 brașoveni, dintre care doar 76 de absolvenți. 42 de absolvenți și alți 380 de participanți din celelalte categorii de șomeri au fost selectați pentru interviu și/sau probă de lucru, începând de luni. Nouă persoane au fost angajate pe loc, dintre care doi absolvenți: un lucrător comercial și un reprezentant vânzări, ceilalți fiind un strungar, o femeie de serviciu, trei confecționeri îmbrăcăminte, un ambalator și un economist.

Și deținuții și-au căutat job

Ca și la Bursa generală a locurilor de muncă, au fost prezenți la evenimentul de astăzi și deținuți de la Penitenciarul Codlea, care se află în regimul de executare deschis și care sunt în perioada preliberatorie. Meseriile cele mai căutate de deținuți sunt de constructor, tâmplar, spălător, peisagist, lucrător în cultura plantelor sau frizer. Totodată instituția de detenție a dorit să-și prezinte oferta de forță de muncă. „Participarea unității noastre la această activitate se înscrie în registrul campaniei de facilitare a incluziunii sociale și participare pe piața muncii a persoanelor private de libertate. Totodată, pe fondul eforturilor de reintegrare socială a persoanelor încarcerate, unitatea penitenciară îşi propune  să promoveze în rândul antreprenorilor angajarea persoanelor ce urmează a fi puse în libertate, contribuind la diminuarea marginalizării sociale a acestora”, au spus reprezentanții penitenciarului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare