BRAȘOV. Circa 300 de catedre sunt încă vacante în școli, licee și grădinițe
Şcolile gimnaziale 2 şi 6 (foto) din municipiul Braşov devin astăzi centre de examene pentru cei care aspiră la un post în învăţământul preuniversitar. Cadrele didactice calificate care nu au participat la Titularizare – proba scrisă, însă au fost inspectate la clasă sau au susţinut probele practice, vor da un concurs similar Titularizării, iar cei care nu au trecut nici prin această evaluare şi cei care sunt consideraţi necalificaţi (onclusiv cei au studii superioare, dar nu în specialitatea de predare) vor da o testare.
Concurs pentru cei calificați
Potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Braşov, prof. Ion Negrilă, circa 300 de persoane vor da astăzi concurs sau testare, dar numărul catedrelor/posturilor vacante este posibil să fie mai mare, întrucât există fracţiuni de norme didactice de predare săptămânală ce trebuie acoperite. La concurs vor participa candidaţii calificaţi care au obţinut cel puţin nota 5 la inspecţia specială la clasă în cadrul concursului de Titularizare sau cei care au obţinut cel puţin 5 la probele practice de profil în cadrul aceluiuaşi concurs. Poate fi recunoscută şi media cel puțin 8 la inspecțiile la clasă în profilul postului, în cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2017.
Proba scrisă se va susţine pe baza subiectelor stabilite de comisia judeţeană de elaborare a subiectelor și baremelor de evaluare, în concordanță cu programele specifice pentru concurs în specialitatea postului didactic și se evaluează prin note de la 10 la 1. Comisia de elaborare a subiectelor și baremelor de evaluare a lucrărilor scrise asigură, la cererea candidaților, traducerea acestora în limbile minorităților naționale. Proba scrisă se desfășoară în aceleași condiții în care s-a desfășurat proba scrisă de la Titularizare. Durata de redactare a lucrării scrise este de patru ore. Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare.
Testare pentru necalificați și „chiulangiii” de la Titularizare
La testarea organizată de IŞJ Braşov se pot prezenta persoane care au absolvit cel puțin liceul, cu diplomă de bacalaureat. De asemenea, pot participa atât candidaţii care nu au studiile în concordanţă cu specialitatea postului didactic, cât şi candidaţii care nu au susţinut inspecţia specială la clasă în cadrul concursului naţional – sesiunea 2017. Testarea personalului didactic, organizată la nivel judeţean, constă în lucrare scrisă şi interviu. Lucrarea scrisă se susține înaintea interviului. Durata de redactare a lucrării scrise este de trei ore. Lucrarea scrisă și interviul se evaluează cu note de la 10 la 1. Nota minimă de promovare, atât a lucrării scrise cât și a interviului, este 5. Lucrarea scrisă are o pondere de două treimi din nota finală, restul, respectiv o treime, reprezintă rezultatul evaluării în urma desfășurării interviului.
În 8 septembrie 2017, inspectoratul şcolar va organiza o şedinţă de repartizare pentru candidaţii reuşiţi la concurs sau testare, dar nu numai, în baza Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2016/2017.
Locurile pe care se dă concurs sunt cele rămase libere după ce au avut loc şedinţele publice de repartizare a posturilor pentru suplinire calificată (contract pe perioadă determinată). La acestea au putut participa doar cei care au dat examen de titularizare anul acesta sau anii anteriori şi au obţinut are au obţinut peste 7, joia trecută primind post sau catedră cei care au luat note între 5 şi 7.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.