Lifestyle

[ViDEO] SUCCES. „Toamna rock’n roll cu Ștefan Bănică” s-a încheiat la Brașov

  • 15218274_1291287154235987_1817896493_n_226140.jpg
  • 15239301_1291287194235983_565018547_n_226143.jpg
 

Turneul „O toamnă rock’n roll cu Ștefan Bănică”, care a cuprins opt orașe, s-a încheiat joi la Brașov, cu un show incendiar, inconfundabil, purtând marca Ștefan Bănică.  Brașovul a fost ultima oprire, mai exact în orașul copilăriei sale, după cum a declarat chiar cunoscutul artist într-un interviu acordat pentru TEX FM în cadrul emisiunii „La prânz cu Bya”.

Un concert al cărui „fir roșu” l-a reprezentat cariera sa, prezentată cu umor și autoironie, într-un spectacol multimedia impecabil, fără pauze de respiro. Sala Sporturilor „D.P. Colibași” a fost arhiplină, deși locuri au fost amenajate și pe teren. Au fost două ore de muzică live, piesele originale, mai vecho și mai noi,dar şi cover-uri (re)interpretate în stilul şi cu atitudinea caracteristice, două ore de energie, dar și emoție, o seară de bucurie pentru sutele de brașoveni care au dansat și cântat cu îndrăgitul artist.

Pentru orice artist, contactul cu publicul este cel mai important. Mi se pare cea mai frumoasă parte din meseria asta. Turneele ne dau ocazia de a ne întâlni cu cei care iubesc muzica noastră, iar fiecare show este unic și irepetabil. Energia pe care o primești de la public, în concertele live, nu o simți niciodată atunci când înregistrezi o piesă în studio. Cântecul, pe scenă, capătă o altă valoare. Fără voi, noi nu am exista ca artiști, nici nu am mai cânta, decât în… baie”, a declarat Ștefan Bănică.

Chiar după câteva piese, Ștefan a făcut o surpriză uriașă fanilor (video 1 și 2). „Dacă aş putea să vă unesc pe toţi într-o singură persoană, m-aş uita la ea şi i-aş spune doar atât: «Strânge-mă în brațe»!”, a spus el, începând să cânte noua piesă „Strânge-mă în brațe”, dar coborând printre spectatori și oferind îmbrățișări. La concertul de la Brașov, artistul a fost însoțit și de iubita sa Lavinia Pârva a cărei zi de naștere a fost chiar joi, iar Ștefan i-a dedicat piesa lui Elvis Presley, „I can’t help falling in love with you”. Un alt cover din filmul „Ghost”, „Unchained melody” (video 5), a emoționat publicul. Emoțiile au ajuns la cote maxime când Ștefan Bănică a interpretat „Ani de liceu” – video 6 (în varianta sa, remix al piesei lui Florin Bogardo), din coloana sonoră a filmului „Liceenii”, peliculă care a împlinit 30 de ani de existență, însă este la fel de actuală ca și în momentul lansării sale, fiind cântată și de spectatori care au jumătate din vârsta piesei. Unul dintre momentele îndelung gustate de public a fost cel care a readus în atenţia publicului o altă sensibilitate a lui Ştefan, muzica gospel (video 4). Reamintind că gospelul este „un stil muzical american religios”, Ştefan a dorit să sublinieze faptul că are multe în comun cu muzica populară românească, invitându-şi colegii instrumentişti să cânte într-o manieră ce suprapunea melos și ritmuri din diferite zone etnofolclorice ale României.

Nu au lipsit „S-o facem lată” (video 7), „Alerg printre stele”, „Toată lumea dasnează”, „Păstrează-mi loc în inima ta”, „Încă o zi”. 

Pe scena de la Brașov, alături de artist și de echipa sa muzicală, Rock’n’Roll Band și grupul vocal „The 50’S”, a urcat și Cabron împreună cu care a interpretat hit-ul momentului – „Cine stă la masa mea” (video 3). „Acest cântec este pentru toţi aceea care au curajul şi vor să schimbe ceva în bine în viaţa lor atunci când lucrurile nu mai merg. Este pentru toţi aceia care au atitudine, care-şi pun întrebări şi care vor să trăiască în ţara lor demn şi liber aici (arătând spre frunte) şi mai ales aici (arătând spre inimă). Nu uitați că aveți dreptul la o viață trăită așa cum vă dictează conștiința și inima,” prefațând astfel o altă piesă nouă, „E dreptul tău”, cu care a încheiat concertul.
Publicul, aflat în picioare, nu l-a lăsat să plece fără un bis, cu celebra „Veta” și „Epilog”.

Cine stă la masa lui Ștefan Bănică de sărbători vor afla și ascultătorii TEX FM 105,5 (www.texfm.ro), dar și cititorii mytex.ro, în luna decembrie dintr-un interviu acordat de artist în exclusivitate pentru emisiunea „La prânz cu Bya”.      Actor, compozitor, interpret, regizor, moderator tv, cu o carieră de peste 25 de ani, Ștefan Bănică  este unul dintre cei mai complecși și iubiți artiști din România. A lansat până în prezent 15 albume de autor, vândute în peste 500.000 exemplare, premiate cu 5 Discuri de aur și 2 de platină. Zeci de videoclipuri muzicale, peste 30 de roluri în film și teatru, nenumărate premii și distincții completează un palmares artistic impresionant. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare