Lifestyle

Solistul Ovi Jacobsen, implicat într-un accident, pe DN 1

 

Solistul Ovi Jacobsen, care a reprezentat România la Eurovision doi ani, a suferit un accident de mașină, pe DN 1.

Ovi Jacobsen, partenerul de scenă al Paulei Seling și reprezentant Eurovision doi ani, locuiește de mai mulți ani în Norvegia, dar a venit pentru o perioadă în România, la locuința lui din Corbeanca. În drumul său a avut parte de un eveniment nefericit: Un șofer începător, în vârstă de 18 ani, i-a lovit autoturismul.

Incidentul i-a întărit convingerea că educația privind legislația rutieră din România este deficitară. Potrivit acestuia, șoferul care a provocat tamponarea era atent la telefonul mobil și circula și cu viteză mare, așa că nu a reușit să evite impactul.

„De felul meu nu conduc tare. Ştiu că traficul din România e unul mai special, dar am avut parte de o nouă surpriză. Mă întoarcem acasă, la Corbeanca şi toată lumea ştie că pe DN 1 e balamuc. Şi trebuie să faci stânga ca să poţi merge acasă, în Corbeanca. Puţini îţi acordă permisiunea să virezi, mai ales când se întorc obosiţi de la munte. Cert e că, atunci când am făcut manevra, era, ca niciodată, aproape goală şoseaua, că dacă mai era vreun biciclist, ceva, cine ştie ce întorsătură ar fi luat tot cazul. Cert e că am apucat să-l văd pe tânărul şofer că stă cu ochii în telefon şi am înţeles că nu mai poate evita contactul. A doua zi mi-a confirmat că avea şi viteză, cred că cel puţin 100 de kilometri la oră, aşa că impactul nu a mai putut fi evitat”, a declarat Ovi Jacobsen, pentru Impact.ro.

El a precizat că nu a reușit să discute rațional nici cu băiatul, nici cu tatăl său. El l-a sfătuit pe tânăr să fie mai prudent în trafic și să nu mai fie vitezoman, însă tatăl băiatului a intervenit și i-a luat apărarea băiatului său.

„Eu l-am sfătuit să fie mai prudent, mai ales în intersecţii. Dar tatăl său, nu puştiul, mi-a tăiat-o scurt, precizându-mi că el pe Bulevardul Magheru conduce şi cu 120 la oră! În condiţiile astea, despre ce educaţie rutieră făcută celor mai tineri dintre noi mai poate fi vorba?!”, a adăugat Ovi.
Cântărețul susține că paguba mașinii sale se ridică la 5.000 de euro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare