Lifestyle

Smiley, urmărit de ghinion

Smiley pare a fi urmărit de ghinion în ultima vreme. După ce a anunțat recent că are probleme de sănătate, artistul are parte de altă problemă. Cântărețul a căzut victimă a unui hoț. Artistul a precizat pe rețelele de socializare că a fost prăduit. Cineva i-a sustras telefonul mobil.

Smiley ține constant legătura cu fanii săi și le împărtășește detalii din viața sa. De data aceasta, el n-a avut de scris de bine.
„Mi s-a furat telefonul ieri”, este textul postat de iubitul Ginei Pistol pe contul lui de Instagram.
Cântărețul pare să fie urmărit de ghinion în ultima perioadă. Recent, și-a anunțat fanii că are niște probleme de sănătate.

„Din cauza unor probleme medicale sunt nevoit să stau în pauză vocală câteva zile. A trebui să anulez toate concertele din următoarele zile. Îmi pare rău că nu ne vom vedea săptămâna aceasta, dar promit că mă voi revanșa! Să ne revedem cu bine, sănătoși!”, a transmis artistul pe Instagram.

Artistul este foarte fericit de când a venit pe lume micuța Josephine. Fiica lui și a Ginei Pistol i-a adus împlinirea. Deși are un program foarte încărcat, cântărețul încearcă să petreacă zilnic cât mai mult timp alături de fiica sa, conform viva.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Urmărit de polițiști prin Făgăraș… […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare