Lifestyle

S-a operat pentru a treia oară la sâni

  • lifestyle2_16.jpg
 

Numeroase vedete, dar şi femei de rând care apelează la intervenţii de mărire a bustului ajuns la a doua, apoi la a treia operaţie şi tot aşa, fiind mulţumite de rezultate doar pentru o perioadă. 

Printre cele care  au apelat în mod repetat la chirurgia plastică, pentru bust, se numără şi Ruby.

Cântăreaţa a intervenit pentru a treia oară la nivelul sânilor. În urmă cu ceva timp, cântăreaţa și-a micșorat sânii, apoi i-a mărit, iar recent i-a mărit din nou, conform presei tabloide. 

„Greşelile copilăriei. Rezolv o problemă mai veche pe care eu o aveam cu sânii şi pe care eu am ascuns-o de voi şi pe care nu îmi plăcea să o recunosc. Am greşit, repar!”, a povestit Ruby în ziua operației, conform spynews.ro.

Prin participarea la Asia Express, ea ar fi câştigat 15.000 de euro, iar iubitul ei, cu care a făcut echipă, 10.000 de euro.

De asemenea, a atras contracte de imagine, prin care a economisit zeci de mii de euro, la amenajarea noii ei locuinţe. Apartamentul de lux pe care l-a cumpărat Ruby, în cartierul Colentina din Bucureşti, a costat 300.000 de euro, conform libertatea.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare