Lifestyle

Distanța le-a „omorât” până la urmă căsnicia

 

După o perioadă în care a negat că mariajul ei ar fi afectat de distanță, ea trăind în România, iar partenerul de viață în America, Andreea Antonescu a mărturisit, în cele din urmă, că divorțează și a precizat ce anume a provocat ruptura de tatăl fetiței ei. Andreea Antonescu și Traian Spak au depus actele și așteaptă pronunțarea divorțului, fiind hotărâți să renunțe la relație.

Cântăreața a explicat, voalat, că distanța dintre ei a distrus mariajul.

„În momentul acesta, atât eu, cât și Traian suntem două persoane libere! Nu mai suntem implicați într-o relație, decizie pe care am luat-o împreună încă de acum câteva luni. Între noi au rămas o relație de prietenie și procedura birocratică! Dându-mi seama că planurile noastre nu mai sunt comune, eu am decis să deschid subiectul, asta după ce am analizat situația pe toate părțile. I-am spus sincer care este opinia mea legată de viitorul nostru ca relație, i-am explicat faptul că fiecare dintre noi are dreptul la a-și împlini visele, oricare ar fi ele”, a precizat cântăreața, pentru viva.ro, adăugând că „timpul petrecut separat – dezvoltat pe fiecare în direcții diferite” ar fi erodat relația.

„Dacă eu mă văd trăindu-mi viața și în America, dar și în România, Traian se regăsește doar în State! Nu mi se pare corect sau normal să-i cer să se adapteze stilului meu. La urma urmei, fiecare dintre noi are dreptul de a lua propriile decizii și de a trăi liber, după bunul plac”, a mai spus artista.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare