De ce nu și-a păstrat Andreea Ibacka rochia de mireasă
Andreea Ibacka a povestit că nu păstrat rochia de mireasă. Ea și Cabral s-au căsătorit în 2011 și au împreună doi copii, pe Namiko și pe Tiago. Actrița a povestit de ce nu a păstrat rochia de mireasă, deși și-ar fi dorit să facă asta pentru fiica ei.
„Eu am avut o direcție foarte clară, am vrut să fiu sirenă. Ariel practic, a fost modelul meu. A fost așa o rochie pe corp și evazată doar în partea de jos. Nu era cea mai comodă rochie pentru purtat o zi întreagă, dar am arătat așa cum mi-am propus, iar asta era cel mai important la vremea respectivă. M-am mai luminat și eu între timp, acum am aflat că se poartă mai multe rochii în ziua respectivă, dar eu nu am venit cu fițele astea. Atunci eram micuță și nu i-am cerut soțului buget de cununia civilă, de ședința foto, pentru petrecere, pentru după petrecere, și așa mai departe, m-am conformat o zi întreagă în sirenă”, a declarat actrița pentru Ego.
„Nu o mai am. Nu știu dacă este sau nu adevărat, legenda spune că nu e bine s-o ții în casă. Pentru cei care încă țin toate superstițiile. Eu am un soț pe vechi, pe rit vechi și el, iar el ține cont de toate astea. Eu nu duc gunoiul după ce s-a întunecat, nu țin rochia de mireasă în casă, din astea”, a mai povestit amuzată prezentatoarea TV.
„Am vrut la un moment dat să o păstrez pentru Namiko, mă rog, pentru fiica noastră, pentru că a venit ceva ani mai târziu, dar m-am gândit că sunt toate șansele ca ea să nu meargă pe aceeași siluetă-talie, dacă mă înțelegi, tatăl ei având doi metri înălțime și o păstram practic degeaba. Așa că am dat-o. S-a bucurat de ea o altă mireasă”, a mai spus Andreea.
Vezi și: Soția lui Cabral, suspectată de… violență în familie
Cabral, îndoliat după decesul unui prieten de-al său, cunoscut în comunitatea MOTO din România
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.