Lifestyle

Cristi Brancu, negocieri pentru revenirea în televiziune?!

  • brancu_283309.jpg
 

La câteva luni după ce a rămas fără emisiunea pe care o prezenta de ani buni la Antena Stars, Cristi Brancu ar dori să reintre în televiziune. El ar fi în negocieri cu cei de la Kanal D. Surse din trust susțin că acesta este văzut tot mai des pe holurile televiziunii, în ultima perioadă.

Ce-i drept, el a fost invitat în emisiuni ale trustului. Dar, cu aceste ocazii, Brancu ar fi deschis o discuție și despre un show pe care și-ar dori să-l prezinte.

„Și-a exprimat dorința de a avea o emisiune de seară, un show, așa cum este obișnuit să facă de ani buni. Chiar a discutat cu oameni cu putere de decizie în Kanal D, cu privire la acest subiect. Doar că, în televiziune, pentru grila de toamnă, nu prea este loc, emisiunile au fost stabilite de cu mult timp înainte. Nu i s-a dat un răspuns pozitiv, dar nici negativ, probabil vor mai urma și alte discuții, alte negocieri. Momentan însă, el nu ar fi în cărți”, susțin surse din trust, citate de ciao.ro.

De patru luni, Brancu nu mai prezintă Agenția VIP de la Antena Stars, însă s-a mutat în online, unde se apropie de 40.000 de abonați pe canalul său de Youtube.

„Spectrul crizei care abia a început a schimbat multe în toate televiziunile din România. Atâtea proiecte de anvergură s-au întrerupt sau nu se vor mai face. Bugetele s-au schimbat fundamental. Agenția VIP a fost o emisiune-fanion a stației vreme de 13 ani și numai spectrul crizei generate de pandemie a decis această pauză lungă. Am aproape 30 de ani de media, așa că decizia a fost acceptată și înțeleasă de ambele părți. Speculațiile legate de vârsta prezentatorilor este hilară și neadevărată, puteți verifica acest lucru. Fiecare business are un plan de afaceri pentru fiecare moment. Restul sunt sentimentalisme și imaturități”, a declarat Cristi Brancu, recent, pentru ciao.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare