Lifestyle

Ce spune brașoveanul Mihai Sturzu despre o eventuală revenire a formației Hi-Q și despre foștii săi colegi de trupă

 

Deși susține că se înțelege bine cu foștii săi colegi de trupă, Mihai Sturzu nu crede că formația Hi-Q va reveni vreodată pe scenă. Brașoveanul, care în prezent își câștigă existența ca pilot, își aduce aminte cu plăcere de succesul pe care l-a avut cântând cu Dana Nălbaru și cu Florin Grozea.

Hi-Q a apărut în 1996, în Brașov și a activat timp de 18 ani.

„Îmi este super dor de muzică, de concerte, de atmosfera din trupă. Totuși, nu cred că ne vom reuni vreodată. Pentru noi, Hi-Q era principala activitate, eram implicați trup și suflet în ceea ce făceam. Astăzi, lucrul acesta nu mai este posibil și probabil că nu ne-ar mai ieși la fel. Dar, știi cum e… never say never!”, a declarat Mihai Sturzu, pentru viva.ro.

Referitor la relația pe care o are acum cu foștii colegi de trupă, Mihai Sturzu a avut numai cuvinte bune. „Păstrez legătura cu Dana, iar cu Florin, evident că vorbesc des. Suntem prieteni încă din grădiniță”, a declarat brașoveanul.

„Nu e ușor să devii super celebru la 19 ani. Îmi aduc aminte, în condițiile de atunci, e drept, în care existau doar trei televiziuni naționale, noi am avut vârful de audiență 51% share și mereu peste 30% rating. Practic, într-o săptămână, am ajuns de la niște puști din Brașov la super vedete în toată țara.
Marele nostru noroc să rămânem întregi la cap a fost reprezentat de familiile și prietenii noștri din Brașov. Pentru mine, recunosc, acestea au fost ancorele care m-au ținut cu picioarele pe pământ. Și, în plus, relația foarte bună, de respect, pe care o aveam între noi, în trupă. Eram niște tocilari, de fapt. Nu fumam, nu ne îmbătam, nu ne drogam. Nimic. Chiar plictisitori”, a mai povestit brașoveanul, pentru revista VIVA!.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare