Asia Express 2025. Începe aventura! De ce-i este frică Marei Bănică / Are legătură și cu Gabi Tamaș

Asia Express 2025 se poate spune că începe astăzi, deşi Antena 1 va difuza reality-show-ul abia prin toamnă.
Concurenții pleacă azi către Filipine, de unde se va da startul. Apoi se va trece prin Vietnam, pentru ca finalul să fie filmat, în premieră, în Coreea de Sud.
Aseară, la Un Show Păcătos, Mara Bănică i-a spus lui Dan Capatos că n-are emoţii în privinţa desfăşurării competiţiei. Iar faptul că-l are lângă, în echipă, pe Serghei Mizil îi oferă siguranţă, asta şi prin faptul că partenerul său este trecut şi hârşit prin ale vieţii.
Asia Express 2025
Singura teamă a Marei Bănică este faptul că drumul până în Filipine este lung, iar Serghei Mizil ar putea să-şi petreacă timpul în avion cu… băutura. Mai ales că-l va avea lângă pe Gabi Tamaş, care va participa şi el la Asia Express 2025, făcând echipă – se ştie – cu Dan Alexa.

Dan Capatos i-a transmis Marei Bănică să fie liniştită din acest punct de vedere, pentru că, dacă-şi pune în minte să nu bea o perioadă mai îndelungată şi promite acest lucru, Serghei Mizil se ţine de cuvânt.
Participanţii la Asia Express 2025 vor părăsi Bucureştiul cu compania Turkish Airlines, urmând a ajunge la Manilla după o escală la Istanbul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

