Lifestyle

Ana Morodan, în lacrimi la clinica de psihiatrie

Ana Morodan, în lacrimi la clinica de psihiatrie,

Ana Morodan a revenit la TV sâmbătă, 15 iulie 2023, cu reality-show-ul „Reală”, la Antena Stars. Show-ul, difuzat de data asta, pe parcursul verii, în weekend între orele 21:00 și 23:00 a oferit primele imagini cu activitatea Anei Morodan după controversatul episod de la finalul lunii martie, când a fost prinsă de poliție în timp ce circula fără permis și într-o stare confuză.

Prin internarea din proprie convingere, Ana Morodan a ținut să arate că la o astfel de clinică nu merg doar oamenii ”nebuni”, așa cum sunt prejudecățile, ci și cei care se confruntă cu anxietatea sau depresia.

Prima oară când am dat REC, am început să plâng. Îmi doream atât de tare să trec oamenii prin experiența unui astfel de centru, dar îmi era foarte greu mie, nu că eram în centru, că eu am decis să mă duc. Îmi era greu, eram obosită, efectiv, de viață, de telefon, de cameră și n-am mai făcut asta.

Am citit în 10 zile cred că 11 cărți. Nu am mai citit de vreo 7 luni, ce-ai? M-am uitat la filme pe care nu am mai apucat să le văd. A fost super simpatic.

Trebuie subliniat că în această clinică vin și oameni care au anxietate severă. Am avut norocul să am o cameră cu o panoramă superbă, spre un deal tot verde. Bunătatea oamenilor a fost aproape. Se simte aproape Ardealul. Da, o să fiu subiectivă. Dar… Oamenii din zona aia, a fost așa o hrană pentru suflet. Mi-a plăcut. M-au emoționat foarte mult”, a mărturisit Ana Morodan în emisiunea „Reală”.

.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare